CARAȘ-SEVERIN – Până la ora 19, procentajul de participare la vot a fost de 42,11%, depășindu-le pe cele din 4…
REȘIȚA – Locatarii Blocului 5 de pe Bulevardul Republicii au primit vești bune din partea Primăriei Reșița. Lucrările de renovare energetică a imobilului au fost recepționate miercuri, cu două luni mai devreme față de termenul prevăzut în contract!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Direcției de Sănătate Publică, aproape două treimi din locuitorii județului suferă de cel puțin o boală cronică!
VRANI – Comuna Vrani derulează mai multe investiții importante în infrastructură, sport și energie verde. Primarul Răzvan Otiman a declarat că cel mai avansat proiect este cel de canalizare, finanțat prin programul „Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei!
REȘIȚA – Indiferent de cum și cât ar fi acesta, Primăria Reșița are în vedere cinci lucrări care vor fi executate în acest an „cu siguranță“!
CARAȘ-SEVERIN – Regizorul reșițean Sabin Dorohoi a revenit acasă pentru lansarea documentarului care poate fi urmărit, de acum, pe canalul…
REȘIȚA – TUR anunță că va intensifica controalele în mijloacele de transport public, în colaborare cu Poliția Locală și personalul propriu, pentru a combate actele de vandalism și a menține curățenia!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Programat inițial să fie deschis până la finalul acestui an, Compartimentul Fizioterapie s-a blocat după ordonanța Guvernului din luna octombrie, prin care s-au interzis achizițiile de echipamente, inclusiv cele medicale!
CARAȘ-SEVERIN – Toate, împreună cu 251 de articole pirotehnice deținute ilegal, au fost găsite în urma a trei percheziții, într-un sat de lângă stațiunea Băile Herculane. Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore!
REȘIȚA – Cum ne putem împrieteni cu arta contemporană – expoziția artistului plastic Daniel Brici văzută prin filtrul privitorului!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre ceea ce salvatorii cărășeni vorbesc ca fiind „antrenamente comune pentru misiuni subacvatice reușite“!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silvia Mihalcea a fost alături de doi primari cărășeni la semnarea unor contracte de finanțare pentru energie verde!
REȘIȚA – CSM Reșița, care a purtat mai multe denumiri de-a lungul istoriei, împlinește astăzi, 16 mai, 99 de ani existență! În lunga sa istorie, clubul din Valea Domanului a cucerit titlul de campioană a României în 1931, iar în 1954 a obținut și Cupa României într-o finală cu Dinamo București (2-0). De asemenea, în 1932, Reșița devenea vicecampioană națională după un joc pierdut în fața echipei Venus București!
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni, cu un lot decimat de accidentări, n-au reușit să le facă față celor de la Sighișoara! Oaspeții s-au impus joi, 15 mai, cu scorul de 35-25 (16-10), în Sala Polivalentă din Reșița!
REȘIȚA – Municipalitatea a dat startul lucrărilor de amenajare a căii de acces spre investiția de peste 55 de milioane de lei!
CARANSEBEȘ – Conducătorul unui motociclu a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism condus de o femeie care a încercat să facă un viraj pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“, a demarat o serie de sesiuni de instruire dedicate formării cadrelor didactice în domeniul acordării primului ajutor!
CARAȘ-SEVERIN – Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița a înregistrat peste 4.000 de vizitatori în primele luni din 2025, însă problemele legate de infrastructura rutieră și lipsa ghizilor turistici rămân bariere pentru dezvoltarea durabilă a turismului în zonă!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă oficial au transmis serviciilor publice de ocupare faptul că vor concedia 41 de angajați, reprezentanții companiei ne asigură că, de fapt, este vorba despre o procedură de reorganizare!
CARAȘ-SEVERIN – Sub acest generic va avea loc sâmbătă, 17 mai, ediția din acest a tradiționalului eveniment Noaptea Muzeelor!
