Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cupa „Laura Rus”, ediția a VI-a, În memoriam Violeta Mițul, la fotbal feminin, a avut loc la finalul săptămânii trecute la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița! La această competiție internațională au fost prezente cinci cluburi din țară, dar și o echipă din Serbia!

Caraş-Severin, Romania









Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Un weekend pe an. Atât le e dat celor doi protagoniști să trăiască o iubire care nu încape în timp. Comedia romantică „Tot aici, anul viitor“, pusă în scenă de Teatrul de Artă Deva și regizată de Cosmin Crețu, ajunge la Reșița, pentru o singură reprezentație: vineri, 7 noiembrie, ora 19:00, pe scena Teatrului de Vest!

REȘIȚA – Purtând antetul Hydro-Engineering SA (în faliment) sau al antecesorilor, începând cu ICPEH (Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Echipamente Hidroenergetice, înființat în 1966), numeroase proiecte tehnice privind execuția de turbine hidroenergetice vor fi scoase în bloc la vânzare prin licitație publică luni, 7 aprilie, ora 15, la sediul lichidatorului judiciar din Timișoara!

CARANSEBEȘ – Organizat de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Caraș-Severin în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului, vernisajul expoziției ”Farmaciile de odinioară din Caransebeș” a adus în atenția publicului documente și fotografii care ilustrează tradiția și actualitatea farmaciilor din municipiul de pe Timiș și Sebeș!