CARANSEBEȘ – E opinia primarului Felix Borcean, care-și pune speranțele în noul ministru pentru proiectul de reabilitare totală a Spitalului…
CARAȘ-SEVERIN – Doru Coșei, consilier județean PNL în Caraș-Severin, trage un semnal de alarmă cu privire la starea critică a tronsonului DN 6 – Caransebeș – Teregova – Plugova – Orșova – un drum european vital pentru județ. Oficialul califică situația drept „o rușine națională“ și avertizează că porțiuni întregi ale drumului pun în pericol viețile șoferilor și pasagerilor!
CARAȘ-SEVERIN – Exploatarea acestora reprezintă obiectul celor mai multe dintre licențele aflate în vigoare la ora actuală în județ!
CARAȘ-SEVERIN – Acțiunea polițiștilor din această dimineață are în centrul atenției un fost funcționar al Primăriei Caransebeș, în prezent angajat al Primăriei Păltiniș (foto)!
CARANSEBEȘ – Veniturile estimate de Direcția Economică a municipalității se ridică în acest an la peste 251 de milioane de…
REȘIȚA – Școala luptelor reșițene și-a demonstrat încă o dată valoarea, iar sportivii au reușit să câștige opt medalii la Campionatele Naționale Școlare U17, lupte libere și lupte feminine, organizate la finalul săptămânii trecute la Sala Polivalentă din Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Prima competiție din acest an i-a adus tinerei cicliste de mountain bike din Caransebeș și prima medalie!
TICVANIU MARE – Pompierii militari din cadrul Secției Oravița au intervenit, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Ticvaniu Mare!
ANINA – La Puțul I al minelor din Anina, la 20 ani de la ultimul accident minier, Primăria Anina, Asociația „Steierdorf-Anina 1773″, pompierii din Steierdorf și foști mineri au comemorat tristul eveniment, încă viu în inimile lor. Slujba de comemorare a fost oficiată de către preotul paroh dr. Alin Muntean, alături de un sobor de preoţi, la slujbă fiind prezent şi primarul Gheorghe Românu!
CARANSEBEȘ – Este isprava a trei tineri reșițeni care și-au umplut cărucioarele de la un supermarket din Caransebeș, plecând fără să plătească. Au fost prinși și reținuți pentru 24 de ore, pentru furt!
REȘIȚA – Ești un împătimit al mașinilor și adrenalina îți curge prin vene? Atunci pregătește-te, pentru că vara aceasta se anunță incendiară la Reșița! Michelini Service Auto, partener oficial al etapei naționale de viteză în coastă, îți oferă șansa de a trăi o experiență de neuitat. Echipa oferă două locuri la bătaie alături de legendele locale ale volanului, George Șchiopulescu – Racing Driver și Precup Andrei – Locomotiva de Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Iar lucrările la cei 8,418 kilometri de drum județean ar putea fi gata într-o săptămână, după cum ne asigură șeful județului!
CARAȘ-SEVERIN – Cu o selecție variată de spectacole din țară și din străinătate, concerte, dezbateri și întâlniri cu publicul, festivalul a celebrat noile direcții ale scenei contemporane și și-a desemnat laureații.
REȘIȚA – Memoria, spiritul și identitatea Reșiței vor fi evocate în această săptămână printr-o serie de evenimente culturale și expoziționale!
CARAȘ-SEVERIN – Deputat social-democrat de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea continuă inițiativa de introducere a infracțiunii de femicid în Codul Penal, militând pentru măsurile de protecție și îmbunătățirea procedurilor în cazurile de violență domestică!
REȘIȚA – După 12 ani de muncă și implicare, activitatea clubului Mundo începe să fie apreciată și respectată! Dintr-un număr de 414 de Centre de copii și juniori din fotbalul amator din România, Mundo ocupă în acest an un onorant loc 30 și a primit distincția „SILVER” în clasamentul Federației Române de Fotbal. De remarcat este faptul că Mundo este singurul club din județ cu această distincție!
MUNTELE MIC – Începând cu sezonul următor, clienții weSKI se vor bucura de un acces mult mai facil către stațiunea Muntele Mic. Lucrările de reabilitare a drumului spre stațiune, demarate în mandatul fostei conduceri a județului, au fost preluate și continuate de actuala administrație, în colaborare cu același constructor!
SLATINA-TIMIȘ – Omul plecase în 29 iunie de la o stână din apropiere de Slatina- Timiș. După două zile de căutări intense, demarate în 30 iunie, bărbatul a fost găsit căzut, dezorientat și deshidratat într-o zonă cu vegetație înaltă!
CARANSEBEȘ – Majorarea a intrat în vigoare de la 1 iulie și a fost aprobată de aleșii locali, cu majoritate de voturi. Ultima scumpire a tarifelor la gunoi a avut loc în decembrie 2022!
