Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Capitala Banatului Montan se bucură de această poziție într-un clasament ce vizează bugetul pe cap de locuitor, în municipiile reședință de județ!

Pe locul I e Oradea, până nu demult a lui Bolojan, dat mereu ca exemplu mereu de Nelu Popa. Reședința Bihorului a reușit să aibă un buget de 20.235 de lei pe cap de locuitor. Pe a doua poziție urmează Cluj Napoca, unde suma se ridică la 14.809 lei, iar Reșița încheie podiumul cu 12.264 de lei. Prima mențiune, locul IV, îi revine Sibiului, cu 10.968 de lei.

Vestea bună i-a îmbucurat până și pe reprezentanții municipalității care consideră că o asemenea poziție demonstrează eficiența echipei din primărie. Până la urmă, diferența față de imaginea urbei astăzi și cea de acum un deceniu este clar colosală, evoluția fiind indiscutabilă. Și nu putem uita faptul că, până la urmă, Nelu Popa e primar din 2016, lucru care iar ar trebui să spună multe. Nici la clasamentul pe mărimea absolută a bugetului nu stăm rău deloc. Dacă toți eram obișnuiți ca Reșița să fie la coada clasamentelor naționale, acum suntem undeva peste medie. Dacă ne raportăm la populație, comparativ cu alte municipii reședință, asta înseamnă că stăm chiar foarte bine. Îi felicit pe colegii mei, astfel de vești ne arată că munca noastră contează, că putem schimba trenduri care păreau imposibil de remediat și arătăm zi de zi că se poate!”, a reacționat la auzul veștii primarul Reșiței.

Reșița are pentru anul acesta un buget de 143 de milioane de euro, bani din care 100 de milioane sunt europeni, iar 43 de milioane reprezintă încasări din taxe, impozite și alte surse de venit ale municipalități.

Dar să facem un duș cu apă rece și să nu ne culcăm pe o ureche. Informația trebuie să fie obiectivă până la capăt, așa că vă mărturisim că în top figurează doar 33 de municipii din țară. Iar clasamentul bogăției s-a făcut raportând bugetul la populație, conform ultimului recensământ. După buget, în rândul celor 33, Reșița e pe 17. Din acest punct de vedere, în lei, Clujul are 4,24 miliarde, Oradea 3,7, Iași 2,8, Constanța 2,13, iar Reșița – 716,13 milioane.

Clasamentul, publicat de turnulsfatului.ro și preluat de mai toată mass media, scoate clar din schemă, așa cum e firesc, Capitala, dar și alte 7 municipii reședință de județ de unde încă nu s-au putut afla date legate de bugetul pe anul 2025. Acestea sunt Timișoara, Drobeta-Turnu Severin, Târgoviște, Târgu Jiu, Bacău, Focșani și Miercurea Ciuc. E clar că măcar cifrele Timișoarei ar putea zdruncina serios podiumul.

JCS-A.M.