REȘIȚA – Ziua Eroilor a fost marcată joi, 29 mai, la Reșița, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Parcul Tricolorului, dedicat memoriei celor care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre modernizarea DJ 571, de 46 de kilometri, pe un buget de aproape 50 de milioane de euro, dintre care 42 sunt fonduri europene!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce caută nelegalități în piatră seacă, mai ales în ograda lui Nelu Popa care se declară șicanat cu ploaia de procese, Dunca e de părere că prefectul închide ochii la ilegalitățile PSD, mai ales când aceștia își împart între ei banii județului!
REŞIŢA – Asta a declarat, pe pagina lui de Facebook, viitorul șef al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu! Acesta mai…
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta e decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor privind modernizarea Lotului 6 – PO Nou Poarta – Caransebeș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BĂILE HERCULANE – ”Gașca de la băi” revine în forță! Până la 1 iunie 2025 sunt deschise înscrierile pentru Ediția a VII-a a Școlii de Vară Baia de Arhitectură, un program educativ intens de 14 zile ce se va desfășura în stațiunea Băile Herculane, între 13 iulie și 3 august 2025!
CARAȘ-SEVERIN – Este așteptarea pe care o are deputatul social-democrat Silvia Mihalcea de la președintele Nicușor Dan!
ADVERTORIAL. Bolt nu e doar o aplicație de ride-hailing. E o comunitate de oameni buni care transformă fiecare drum într-o experiență. Fie că ești pasager sau vrei să devii șofer, la Bolt găsești mai mult decât o cursă – găsești suflet.
REȘIȚA – Pentru aprobarea devizului, consilierii locali se reunesc, luni, în prima ședință de îndată a noului mandat!
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, a subliniat că și premierul Marcel Ciolacu, atunci când vorbește despre reindustrializare, dă mereu ca exemplu combinatul de la Oțelu Roșu!
CARANSEBEȘ – Invitat la CAON LIVE, primarul Felix Borcean s-a referit la ruina care stă să pice în imediata apropiere a Parcului Dragalina! Clădirea, care aparține unei entități aproape fără stăpân numită Comunitatea de Avere, se prăbușește de ani buni, iar dacă vine vreo iarnă cu multă zăpadă nu va mai rezista în picioare!
REȘIȚA – Aceștia au fost aleși, astăzi, de grupul consilierilor PNL, în timp ce grupul PSD a votat împotrivă, iar consilierii AUR au părăsit sala!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus joi, 7 noiembrie, cu scorul de 3-0, împotriva echipei CSC Șelimbăr, în etapa a XIII-a a Ligii 2!
ADVERTORIAL. În căutarea unui mobilier de calitate care să îmbine eleganța, confortul și funcționalitatea? Geany Mobilier este alegerea perfectă pentru oricine dorește să transforme un spațiu simplu într-un cămin rafinat, cu produse adaptate tuturor preferințelor și nevoilor.
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CARANSEBEȘ – Vorbim despre presupusul autor din cazul bărbatului găsit în flăcări, parțial carbonizat, după ce ar fi fost omorât cu o lovitură de topor în cap!
CARANSEBEȘ – Adică au procedat exact cum au făcut-o și aleșii locali din reședința județului, atunci când n-au votat mai multe proiecte ale primarului Ioan Popa. Dacă la Reșița social-democrații au invocat principii de conduită și vicii de procedură, la Caransebeș liberalii au motivat abținerea de la vot prin faptul că nu știau despre ce e vorba în proiectul de rectificare bugetară, fiindcă l-au primit prea târziu!
CARAȘ-SEVERIN – Sindicatul Veterinarilor Caraș-Severin (SVCS) și Sindicatul Serviciilor Veterinare Caraș-Severin (SSVCS) organizează în 11 noiembrie, la ora 10, un protest în fața Prefecturii Caraş-Severin, cerând îmbunătățirea condițiilor salariale pentru personalul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin (DSVSA C-S)!
