CARAȘ-SEVERIN – Fostul președinte al Consiliului Județean, alături de politicianul Carlo Fidanza, mâna dreaptă a Giorgiei Meloni, premierul Italiei, și…
CARAȘ-SEVERIN – Vineri, acțiunea s-a concentrat pe reședința județului, iar sâmbătă pe orașul din Clisură! Activitățile de amploare, cu efective mărite, au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea climatului de ordine publică și creșterea siguranței rutiere!
CARANSEBEȘ – Ciclista junioară de mountan bike din Caransebeș a realizat noi performanțe ieri, la Câmpulung Muscel, care i-au adus și o meritată convocare la lotul național de XCO (Cross-country, probă olimpică)!
ORAVIȚA – Cetățenii străini nu încercau să intre în țară, ci… să fugă din ea, spre Serbia, pentru a ajunge în vestul Europei!
REȘIȚA – Municipiul Reșița își consolidează poziția pe scena internațională a educației, prin participarea la Conferința Internațională a Orașelor din…
CARAȘ-SEVERIN – Șeful administrativului reșițean spune că, împreună cu șeful județului, va identifica soluții pentru finanțarea unei diferențe de 7-10 milioane de euro, bani necesari pentru implementarea în întregime a proiectului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Serviciul public de ocupare caută angajatori cu locuri de muncă disponibile în general pentru tinerii proaspăt ieșiți de pe băncile instituțiilor de învățământ!
MOLDOVA NOUĂ – Asta a ales să facă un tânăr de 24 de ani, care a dat atacul la vehiculul parcat în curtea lăcașului de cult!
REȘIȚA – E punctul de vedere al primarului Ioan Popa, după ultimul scandal de la spital care ne-a plasat din nou, negativ, în atenția opiniei publice naționale!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a preluat lucrările necesare clădirilor vechi ale unității, care are în prezent conturile blocate din nou, din cauza datoriilor. În jur de 24 de milioane de lei, atât numără datoriile Spitalului Județean de Urgență, dintre care s-au învechit, devenind arierate, undeva la 16 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spunea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, prezent la evenimentul de lansare al noului brand de oraș, intitulat „Reșița – flacără și oxigen“!
REȘIȚA – Rezultatele bune obținute de CSM Reșița înseamnă și noi oportunități pentru tinerii jucători! Ianis Doană și Florin Gașpăr au fost convocați la echipa națională a României de Under 18!
REȘIȚA – Trei locuri I, două locuri II și două locuri III au cucerit sportivii legitimați la secția de karate de la CSM Reșița la Cupa „Vladimirescu”, organizată la Arad!
REȘIȚA – Lansarea oficială a brandului de oraș în cadrul evenimentului găzduit, azi, de noul sediu TUR, a fost urmată de inaugurarea noii artere rutiere din Mociur!
REȘIȚA – Unul dintre cele mai mari proiecte de modernizare a infrastructurii din Reșița, din ultimele trei decenii, a fost finalizat. Noul drum care traversează fosta zonă industrială Mociur și conectează cartierul Govândari cu Centrul Civic este acum deschis traficului!
CARAŞ-SEVERIN – În 9 martie, un grup de credincioși a organizat devoțiunea Căii Crucii până sus la Monumentul-Cruce. Aceste devoțiuni vor fi organizate în fiecare duminică din Postul Mare, începând cu ora 15.30, cu plecarea de la intrarea în cimitirul de la Universalul Vechi!
CARAȘ-SEVERIN – Trupa lui Sorin Costachi a făcut scorul etapei în Liga a IV-a, după ce a trecut categoric, 6-0, de CS Mehadia. Jocul s-a disputat pe stadionul Caromet din Caransebeș, o arenă care pare părăsită, în aceeași notă cu motelul de lângă, ajuns o ruină!
REȘIȚA – Inspectorul-șef al Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Semenic“ Caraș-Severin, locotenent-colonel Petru Tilca, a oferit detalii despre starea adăposturilor civile din județ și despre necesitatea unui nou punct de intervenție pentru pompieri!
CARAȘ-SEVERIN – Micuțele patrupede nu aveau carnete de sănătate. În plus, se fac cercetări penale pentru cruzime față de animale, constând în despărțirea prematură a puilor de mamă…
