CARAȘ-SEVERIN – Asta spune deputatul Silviu Hurduzeu, cu prilejul încheierii cursurilor anului școlar!
CARAȘ-SEVERIN – Surorile Livia Frunză și Aurora David au expus, împreună, picturi în ulei și păpuși confecționate manual!
REȘIȚA – După ce a fost testat cu public de 1 decembrie (foto), tramvaiul reșițean a reintrat în probele de traseu, în așteptarea avizului Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) necesar recepționării fazei a II-a a lucrării, respectiv a tronsonului Triaj – Muncitoresc!
REȘIȚA – Imagini cu un tânăr „pistolar“ de la Reșița, care se plimbă printre blocurile din Catanga, trăgând în plan vertical câteva focuri de armă au făcut înconjurul internetului, pe rețelele de socializare. În cele doar 11 secunde de filmare nocturnă, bărbatul este surprins trăgând de trei ori!
CARAȘ-SEVERIN – Stăm mai bine, având în vedere anumiți indicatori, în schimb potrivit altora suntem într-o cădere continuă!
REȘIȚA – Luptătorii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au câștigat zece medalii în finala Campionatelor Naționale Școlare U17 ce s-au desfășurat la finalul săptămânii trecute la Sala Polivalentă din Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Pentru Camera Deputaților, procentul obținut de candidații social-democrați a fost de 29,68% pentru Camera Deputaților, iar pentru Senat, de 31,39%!
CARAȘ-SEVERIN – În viitoarea legislatură, Parlamentul României va fi alcătuit din reprezentanții a 7 partide, plus cei ai minorităților naționale!
CARANSEBEȘ – Returul de duminică n-a mai fost atât de ușor pentru voleibalistele pregătite de prof. Laura Andrei. Dacă sâmbătă n-au avut deloc emoții cu brașovencele cărora le-au administrat un scurt 3-0, ieri, caransebeșencele au avut de luptat patru seturi cu echipa secundă a Coronei!
REȘIȚA – Competiția juvenilă „Juniors Cup” Reșița va avea loc sâmbătă, 22 iunie, pe stadionul Gloria și va fi organizată de clubul Mundo Reșița, în parteneriat cu Primăria Reșița și CSM Reșița!
CARANSEBEȘ – Primăria a achiziționat prin licitație pe SEAP, cu fonduri de la bugetul local, o autogunoieră modernă care va intra în administrarea operatorului de salubritate Transal Urbis!
REȘIȚA – Asta am observat și ieri, când am fost la podul „în Y“ din zona Mociur-Turnate. Muncitorii de acolo ne-au declarat că ceea ce fac este foarte greu, mai ales când este canicula, dar cineva trebuie să o facă, mai ales că podul trebuie să fie gata în curând!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa respinge scenariile lansate de presa centrală în contextul dezvăluirilor despre afacerile rețelei Coldea!
CARAȘ-SEVERIN – Săptămâna aceasta, cei de la Rutieră stau mai mult cu ochii cei care îmbină volanul cu veseliile incompatibile. Chiar dacă se va încheia duminică, 23 iunie, acțiunea își arată deja rezultatele care, până la urmă, nu prea mai sunt o noutate pentru peisajul rutier. Iar vineri, 21 iunie, este programat, pe 24 de ore, maratonul alcoolului și drogurilor, o acțiune intensificată pe această linie. Aviz amatorilor…
REȘIȚA – Acestea constituie a II-a etapă a extinderii stocului locativ public din Stavila, zona podului Lend!
CARAȘ-SEVERIN – Este ceea ce încearcă să facă un nou demers legislativ reparator pentru cei rămași fără case în vremuri de tristă amintire, după cum spune deputatul liberal Dumitru Rujan!
CARAȘ-SEVERIN – În condițiile în care au existat doar câteva cazuri izolate de încălcare a legii, și acelea prezumate, subiectul poate fi reportat pentru următoarele alegeri!
CARAȘ-SEVERIN – Încă de zilele trecute se vorbea despre finalizarea lucrărilor de reparații pe drumul județean Reșița-Târnova, urmând reluarea lucrului pe Răcășdia-Vrăniuț. De altfel, acest lucru s-a întâmplat miercuri, 19 iunie, când, după finalizarea reparațiilor pe Reșița-Târnova, utilajele au început să fie mutate, pentru ca de astăzi lucrările să poată continua pe Răcășdia-Vrăniuț!
REȘIȚA – Această etapă marchează o avansare importantă în proiect, după cum a explicat primarul Ioan Popa. Lucrările la pod au fost necesare pentru reintroducerea tramvaiului în oraș și pentru asigurarea siguranței cetățenilor!