REȘIȚA – Șeful administrativului reșițean a făcut remarca după ce întregul traseu al tramvaiului a trecut cu brio testul trecerii…
CARAȘ-SEVERIN – Cei doi foarte tineri voleibaliști cărășeni se află în aceste zile în Slovenia și Georgia cu loturile naționale U16, la turneele de calificare la Campionatul European!
CARANSEBEȘ – Pe lângă actualul manager interimar, chirurgul Bhupinder Singh, postul este vizat și de fostul manager Adrian Dumbravă, dar și de fosta șefă a Ambulanței cărășene, Daniela Popescu!
CARANSEBEȘ – E obiectivul pe care l-a trasat primarul Felix Borcean celor de la CSM Caransebeș, echipă de fotbal nou-înființată sub comanda fostului antrenor al Ezerișului și Lupacului, caransebeșeanul Gheorghe Manu!
CARAŞ-SEVERIN – Jurnal de Caraş-Severin, singurul cotidian al judeţului, aniversează azi ediţia cu numărul 9.500. Am răzbătut văile şi crestele…
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Realitățile județului impun înființarea și extinderea de servicii oferite chiar de spitalul reșițean, în cadrul Staționarului 2!
CARAŞ-SEVERIN – Vineri, delegații instituției, însoțiți de jandarmi, vor prelua și aduce în județ buletinele de vot și celelalte materiale. Până atunci, joi, cu începere de la ora 11, sunt programate în sala de ședințe a Consiliului Județean două sesiuni de instruire a președinților secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora din Reșița!
GRĂDINARI – Comuna Grădinari este în sărbătoare. Primarul Ionuț Goje spune că ruga din acest an, care are loc pe 23 și 24 aprilie, va fi una deosebită. Evenimentul este organizat cu ocazia Hramului Bisericii „Parohiei Sfântului Gheorghe“!
CARAȘ-SEVERIN – Asta o promite Silviu Hurduzeu, proaspătul investit președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin!
ADVERTORIAL. Bolt a adus un nou standard de transport în Reșița! Cu șoferi dedicați și prietenoși, o aplicație intuitivă și prețuri accesibile, Bolt oferă locuitorilor din Reșița și împrejurimi o soluție sigură și confortabilă pentru a ajunge oriunde au nevoie.
CARAȘ-SEVERIN – De fapt, e vorba despre posibilitatea achitării contravalorii ei, pentru ziua în curs, până cel târziu la ora 24 a zilei următoare!
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a prezentat, alături de noul șef al județului, Silviu Hurduzeu, investițiile importante în infrastructura rutieră și de căi ferate, care aduc plus valoare în Caraș-Severin, dar și beneficii economice și sociale!
REȘIȚA – Valoarea contractului a mai crescut cu circa 1 milion de lei, la fel ca în urma celor două anterioare, anulate!
CARAŞ-SEVERIN – Numărul de sosiri și înnoptări în județ a scăzut cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024 au fost înregistrate 178.781 de sosiri în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat) din județ, în scădere față de cele 184.366 de sosiri din primele trei trimestre ale anului 2023!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca joi, 7 noiembrie, de la ora 14, în deplasare, cu CSC Șelimbăr, în etapa a XIII-a Ligii 2! După egalul de pe teren propriu, scor 1-1, cu Chindia Târgoviște, CSM Reșița vrea cele trei puncte cu Șelimbăr, chiar dacă antrenorul Flavius Stoican a recunoscut faptul că echipa lui Constantin Schumacher primește greu gol pe propriu teren!
CARAȘ-SEVERIN – La preluarea celui de-al doilea mandat de șef al județului, Silviu Hurduzeu a spus că s-a întors la Consiliul Județean după patru ani de Parlament, cu părul mai alb, dar având în spate o echipă mai mare și mai puternică!
REȘIȚA – Pe ordinea de zi se va afla alegerea viceprimarilor, alături de alte proiecte retrase în prima ședință!
REȘIȚA – Proiectul Școala de Muzică Radio Reșița își propune să cultive pasiunea pentru muzică în rândul tinerilor din Reșița și împrejurimi, demonstrând că muzica este un instrument puternic de educație, incluziune și dezvoltare personală!
