REŞIŢA – Mai precis, vor avea de acum interzis să mai circule pe anumite tronsoane rutiere și orare din Reșița. Vineri, 13 iunie, e data la care a fost adoptată HCL 292/2025 privind aprobarea unor măsuri referitoare la circulația vehiculelor pe unele segmente de drum public din Municipiu!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru că echipa reșițeană de fotbal n-a promovat, aleșii județului au pus în discuție redirecționarea finanțării dinspre CSM spre competiția de la începutul lunii viitoare!
CARAȘ-SEVERIN – La finalul unei îndelungi deliberări, componența listelor a fost stabilită la București și validată de Biroul Politic Național al partidului!
CARAȘ-SEVERIN – Filiala județeană a partidului condus de Ludovic Orban și-a definitivat lista de candidați pentru alegerile parlamentare!
REȘIȚA – Junioarele II de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița au câștigat primul meci din actualul campionat, după ce au trecut sâmbătă, 12 octombrie, cu scorul de 27-25 (11-10) de ACS Alpha Oradea! În urma acestui prim succes, reșițencele au urcat pe locul 6, cu două puncte după primele patru etape. Din Seria G mai fac parte formațiile CSȘ Petroșani, AHCS Cîtu Timișoara, CSC Millenium Giarmata, LPS Banatul Timișoara și HC Beldiman Arad!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Sportivele legitimate la secția de gimnastică ritmică din cadrul Clubului Sportiv Școlar Reșița au obținut cinci medalii de aur, patru de argint și două de bronz la Cupa ”CSM Arad”!
CARANSEBEȘ – Campionatul Balcanic de judo U13 s-a desfășurat recent la Sighișoara, acolo unde au participat peste 300 sportivi din România, Bulgaria, Grecia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Macedonia și Republica Moldova!
CĂRBUNARI – Omul legii ar fi fost în timpul liber, iar transportul de lemne furate pe care-l escorta a fost raportat azi noapte la 112 de trei bărbați care reclamă că au fost agresați fizic de polițist!
REȘIȚA – Înainte de fi supus la vot, proiectul de hotărâre a generat discuții cu tentă politică și electorală, fără o miză concretă!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a promis că va fi luată cea mai bună decizie și i-a contrat propunerile lui Nelu Popa, spunând că are la rândul său propuneri pentru viceprimari ai Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii cărășeni au intervenit în a doua zi a anului în mai multe localități din județ, la incendii de case, de vegetație sau de deșeuri!
CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Caransebeșului după ce a văzut cum au reacționat unii dintre reșițeni la reintroducerea tramvaiului! Dar chiar și așa, Borcean și-a felicitat omologul, pe Nelu Popa, pentru răbdarea și tenacitatea cu care a dus la bun sfârșit proiectul de reintroducere a tramvaiului și refacere a infrastructurii rutiere, probabil cea mai mare investiție de acest gen din întregul județ, în opinia edilului de Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Iar cel mai lung tronson din „drumul care unește”, de 256 de kilometri, supranumit și „Terra Banatica“, străbate județul Caraș-Severin de la Pasul Porțile de Fier ale Transilvaniei, situat pe Valea Bistrei (ce leagă localitățile Oțelu Roșu și Hațeg), până pe Valea Cernei!
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului, vizavi de noul Guvern Marcel Ciolacu (2), în cadrul căruia Sorin Grindeanu rămâne ministru al Transporturilor și de la care are așteptări pe măsură!
REȘIȚA – Rezultat excelent pentru Daniel Pădurean, tânărul șahist legitimat la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, care s-a clasat pe locul II la Concursului Internațional de Șah Clasic, desfășurat la Szeged. La concurs au participat 68 de șahiști din șase țări, dintre care patru Maeștri Internaționali și 11 Maeștri ai Federației Internaționale de Șah (FIDE)!
REȘIȚA – Astfel, prețul unei călătorii este, începând cu 1 ianuarie, de 3 lei, iar costul unui abonament de o lună de 100 de lei!
CARANSEBEȘ – Ca de fiecare dată, caransebeșenii, nu puțini, au venit în zona centrală pentru a trece în Noul An și a asista la deja tradiționalul foc de artificii! Dar cum Revelionul deja a trecut, municipalitatea pregătește un alt eveniment care se vrea a deveni o tradiție: concertul simfonic extraordinar de Anul Nou, pe scena Casei de Cultură „George Suru”!
OȚELU ROȘU – Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a apreciat că experiența anterioară în afaceri a social-democratului Grigore Goja îl recomandă pentru cârma orașului și așteaptă de la acesta performanță administrativă și continuarea proiectelor!
