CARAȘ-SEVERIN – Declară șeful social-democraților cărășeni, care crede că este justificată frustrarea cetățenilor pentru că nu li s-a permis exercitarea…
CARAȘ-SEVERIN – Contractul oferit de CNAIR se întinde pe 78 de luni și cuprinde 18 luni de supervizare pentru etapa de execuție a lucrărilor și 60 de luni pentru perioada de garanție!
OȚELU ROȘU – Aceasta, după ce Dorinel Umbrărescu a montat o mega-macara în incinta Oțelăriei Electrice recent achiziționate!
CARANSEBEȘ – Liliana Dragomir a câștigat cursa de 10 km de la Bucharest City Marathon, iar ceilalți atleți de la CSM Caransebeș s-au remarcat la competiția Crosul Viitorilor Campioni „Maricica Puică”, găzduită de Giroc!
VĂRĂDIA – Judecătoria Oravița a invalidat alegerea Cristinei Racu, candidată a Partidului Social Democrat (PSD), la funcția de primar al…
CARAȘ-SEVERIN – Candidații formațiunii s-au prezentat la primă oră la Biroul Electoral, în ultima zi de depunere a dosarelor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
OȚELU ROȘU – O medalie de argint și două de bronz au obținut sportivele legitimate la Clubul Sportiv Oțelu Roșu, la Campionatul Național de judo!
OȚELU ROȘU – Un șofer de 20 de ani a intrat cu mașina într-un grup de tineri, unul dintre aceștia fiind grav rănit!
REȘIȚA – Aceasta, cu ajutorul unei investiții de 6,1 mil. lei finanțate din PNRR, aprobată recent de Consiliul Local! Mai precis, este vorba despre aprobarea Proiectului Tehnic și a Devizului General pentru faza PT aferent obiectivului ”Implementare soluție WIM de cântărire a autovehiculelor la nivelul municipiului Reșița”, a cărui depunere spre finanțare fusese aprobată de fostul CL la finele anului 2022!
CARAȘ-SEVERIN – Boboteaza, prăznuită pe 6 ianuarie, reprezintă unul dintre cele mai vechi și importante praznice împărătești din calendarul creștin-ortodox. Această zi marchează botezul lui Iisus Hristos în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul și este cunoscută drept momentul în care Sfânta Treime a fost revelată pentru prima dată: Tatăl prin glasul venit din cer, Fiul prin prezența Sa, și Duhul Sfânt sub forma porumbelului! La praznicul Bobotezei, luni, 6 ianuarie, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, slujește la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” Caransebeş!
CARANSEBEȘ – Muzicieni de la Opera Națională din Timișoara și Filarmonica “Banatul”, sub bagheta maestrului Radu Popa, au oferit timp de aproape trei ore un adevărat regal de muzică clasică, în concertul organizat de Primăria Caransebeș și Casa de Cultură “George Suru”!
CIUDANOVIȚA – Ne referim la proiectul finanțat prin Programul “Anghel Saligny”, de introducere a canalizării în cele două sate, pentru care Consiliul Județean Caraș-Severin a eliberat autorizația de construire!
CARANSEBEȘ – Aceasta se va construi pe actualul teren din Balta Sărată și zona adiacentă și va avea o capacitate de 400 de locuri, proiectul noii baze sportive din cartierul Balta Sărată fiind realizat de Olimpia Onci-Isopescu, o tânără arhitectă din Caransebeș, stabilită acum în Timișoara!
REȘIȚA – Înainte de fi supus la vot, proiectul de hotărâre a generat discuții cu tentă politică și electorală, fără o miză concretă!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a promis că va fi luată cea mai bună decizie și i-a contrat propunerile lui Nelu Popa, spunând că are la rândul său propuneri pentru viceprimari ai Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii cărășeni au intervenit în a doua zi a anului în mai multe localități din județ, la incendii de case, de vegetație sau de deșeuri!
CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Caransebeșului după ce a văzut cum au reacționat unii dintre reșițeni la reintroducerea tramvaiului! Dar chiar și așa, Borcean și-a felicitat omologul, pe Nelu Popa, pentru răbdarea și tenacitatea cu care a dus la bun sfârșit proiectul de reintroducere a tramvaiului și refacere a infrastructurii rutiere, probabil cea mai mare investiție de acest gen din întregul județ, în opinia edilului de Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Iar cel mai lung tronson din „drumul care unește”, de 256 de kilometri, supranumit și „Terra Banatica“, străbate județul Caraș-Severin de la Pasul Porțile de Fier ale Transilvaniei, situat pe Valea Bistrei (ce leagă localitățile Oțelu Roșu și Hațeg), până pe Valea Cernei!
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului, vizavi de noul Guvern Marcel Ciolacu (2), în cadrul căruia Sorin Grindeanu rămâne ministru al Transporturilor și de la care are așteptări pe măsură!
