REȘIȚA – Expoziția lui Daniel Brici încheie seria intervențiilor artistice derulate de MBM pe parcursul ultimelor șase luni!
REȘIȚA – Un incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 15:30, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în zona unui salon unde se efectuau lucrări pentru montarea noului aparat RMN. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, focul a pornit în urma unui scurtcircuit electric, iar încăperea a fost imediat umplută cu fum dens!
REȘIȚA – Municipiul primește o nouă recunoaștere internațională pentru direcția pe care și-a asumat-o în lupta pentru un viitor sustenabil!
REȘIȚA – Lucrările la Pasarela 6 din municipiu sunt în plină desfășurare, iar echipa constructorului lucrează la forarea și pregătirea piloților care vor susține noua structură pietonală și velo!
REȘIȚA – Municipiul găzduiește ITS Romania Congress 2025, cel mai important eveniment dedicat sistemelor inteligente de transport din România, organizat…
CARAȘ-SEVERIN – Din 7 noiembrie o să vină din nou acea perioadă magică a anului, în care românii își golesc portofelele pentru a umple coșurile de cumpărături cu lucruri pe care nu știau că le doresc — dar care, în aparență, sunt reduse cu 70%!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Există deja contracte semnate pentru 49,4 milioane de lei, iar în stadiu de evaluare alte proiecte de 49,6 milioane de lei, sume care se vor traduce în condiții mai bune și servicii de calitate pentru pacienții din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe nereguli, în privința camioanelor și autobuzelor, au vizat depășirea vitezei, nefolosirea centurii de siguranță și lipsa documentelor!
REȘIȚA – Pregătirile pentru Festivalul de Crăciun au intrat oficial în linie dreaptă. În această dimineață, în Centrul Civic, angajații municipalității au început montarea patinoarului care va fi unul dintre punctele de atracție ale evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă!
CARANSEBEȘ – Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat miercuri de primarul Felix Borcean și reprezentanta firmei de construcții din județul Timiș. Finanțarea, în valoare de 9,5 milioane de lei, e asigurată, teoretic, prin Programul „Anghel Saligny”, contractul cu Ministerul Dezvoltării fiind semnat în octombrie 2024!
REȘIȚA – De patru ani în șantier, grădinița cu program prelungit ar putea fi în sfârșit redeschisă în februarie 2026. Spunem „ar putea“ întrucât în momentul de față lucrările nu sunt încă finalizate, iar aprecieri optimiste în legătură cu reluarea activității au tot fost făcute!
REȘIȚA – O poveste de dragoste între doi tineri, încinsă prea departe, între așternuturi, a ajuns subiect de dosar penal în municipiul de pe Bârzava!
BOCȘA – Trei resturi sunt de executat la Bocșa, mai exact ne referim la lucrările de la Casa Orășenească de Cultură, Cinema și Parcul Str. 1 Decembrie 1918! Lucrările a căror valoare a fost estimată la 11.699.176,14 lei au fost scoase la licitație pe SEAP, vinerea trecută, având ca dată limită de depunere a ofertelor 24 noiembrie și termen de evaluare 24 martie 2026!
VRANI – Autoritatea locală a primit o finanțare de 1 milion de euro pentru modernizarea de străzi, concentrându-se pe un tronson al DJ 753D, pe care l-a preluat în administrare de la Consiliul Județean!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce multe săptămâni numărul locurilor de muncă se apropiau de nivelul mării, acum stăm ceva mai bine. La nivel național însă, am ajuns primii… de la coadă!
CARAȘ-SEVERIN – Diana Buzoianu a apărut cu o ordonanță de urgență pe un proiect deja depus în parlament din vară. O spune deputatul social-democrat Marius Isac, care vorbea, încă din iulie, despre noua inițiativă legislativă menită vizând conviețuirea responsabilă cu urșii, cu sancțiuni pentru interacțiunile riscante care au dus la atâtea și atâtea tragedii!
REȘIȚA – CSM Reșița traversează o perioadă de reconstrucție la nivelul fotbalului feminin, care aduce provocări importante pentru toate grupele! Antrenorul Daniel Amariei a vorbit despre dificultățile din ultima perioadă, despre schimbul de generații început la echipa mare și despre parcursul promițător al grupelor U15 și U13!
CARAȘ-SEVERIN – În opinia șefului AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, campionatul județean de fotbal traversează unul dintre cele mai echilibrate și mai reușite sezoane din ultimii ani! Două formații sunt considerate favorite în acest sezon al Ligii a IV-a Caraș-Severin, însă mai există încă o echipă care așteaptă pași greșiți din partea adversarelor și încearcă să rămână aproape în clasament!
CARANSEBEȘ – Atât a primit caransebeșeanul care, anul trecut pe vremea asta, și-a omorât prietenul de pahar, lovindu-l cu un topor în cap!





