REŞIŢA – Modernizarea Colegiului Național „Diaconovici-Tietz“ Reșița oferă condiții excelente pentru elevi și profesori, sub sloganul „Copiii noștri merită școli…
CARAȘ-SEVERIN – Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat recent rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal pentru absolvenţii claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională, precum și ultima medie de admitere, pe fiecare specializare!
CARANSEBEȘ – Un lot destul de numeros a reluat deja antrenamentele la stadionul din Balta Sărată sub comanda antrenorului Gheorghe Manu!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a promis că va fi luată cea mai bună decizie și i-a contrat propunerile lui Nelu Popa, spunând că are la rândul său propuneri pentru viceprimari ai Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii cărășeni au intervenit în a doua zi a anului în mai multe localități din județ, la incendii…
CARAȘ-SEVERIN – Iar cel mai lung tronson din „drumul care unește”, de 256 de kilometri, supranumit și „Terra Banatica“, străbate județul Caraș-Severin de la Pasul Porțile de Fier ale Transilvaniei, situat pe Valea Bistrei (ce leagă localitățile Oțelu Roșu și Hațeg), până pe Valea Cernei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Acuzațiile cum că toată suflarea unei comunități locale ar avea certificate de handicap, cu excepția unuia singur, a dus la ample căutări prin județ, evidențe și statistici!
CARAȘ-SEVERIN – Peste 60 de înotători au luat startul la ”Traversarea Lacului Văliug” – ediția a XV-a!
REȘIȚA – Un accident rutier grav s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 16:30, în fața sediului Poliției Caraș-Severin. Potrivit primelor informații transmise de polițiștii ajunși la fața locului, impactul s-a produs din cauza neacordării de prioritate de către conducătorul unui autoturism Dacia MCV, care circula dinspre centrul Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Micuțele patrupede nu aveau carnete de sănătate. În plus, se fac cercetări penale pentru cruzime față de animale, constând în despărțirea prematură a puilor de mamă…
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a reușit să facă din CSM Reșița o echipă cu șanse reale la promovarea în Superligă! De fapt, promovarea este următorul obiectiv fixat de antrenor, având în vedere că în acest play-off ținește podiumul!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a făcut un apel la responsabilitate în contextul incendiilor care au mistuit porţiuni însemnate din judeţ!
BĂILE HERCULANE – Arnold Klingeis, președintele Rutei Culturale a Cafenelelor Istorice a Consiliului Europei, a vizitat de curând orașul de pe Valea Cernei. Acesta a propus aderarea stațiunii la cunoscuta organizație europeană!
REȘIȚA – Începând de azi, călătorii pot achiziționa bilete, carduri MIFARE și abonamente de călătorie direct de la cele șase automate de bilete complet funcționale, amplasate în stațiile Terminus, Victoria, Intim, Universitate, Nera și Reșița Montană!
CARAȘ-SEVERIN – Unul dintre ei a fost reținut! Totul în weekend, când au fost reținute 37 de permise, au retrase 25 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 588 de sancțiuni contravenționale!
CARAȘ-SEVERIN – În județ s-au produs nu mai puțin de 128 de incendii de vegetație și două la locuințe!
CARANSEBEȘ – Monument istoric, clădirea Judecătoriei Caransebeș s-a degradat, acum fiind necesare lucrări urgente la acoperiș și la fațadele laterale!
CARAȘ-SEVERIN – S-a reluat în weekend și Liga a V-a Caraș-Severin, liderul obținând o victorie clară în deplasare, scor 7-0!
REȘIȚA – Handbaliștii au fost aproape de un rezultat pozitiv cu liderul play-off-ului, dar au cedat spre final de meci! CSM Reșița a pierdut duminică, 9 martie, scor 32-35 (13-16), în fața Universității Cluj, în etapa a V-a!
