CARAȘ-SEVERIN – Lucrările scoase la licitație de către Hidroelectrica fac parte din categoria celor de mentenanță preventivă!
POLITICĂ – Moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost adoptată în Parlament cu un număr record de voturi, marcând un moment fără precedent în politica românească!
CARANSEBEȘ – În Consiliul Local nu s-a ajuns la un acord, deși atât PSD și PRO România, pe de-o parte, cât și PNL, AUR, USR și Forța Dreptei, de cealaltă parte, au vrut scăderea acestora!
REȘIȚA – Podul sudat de la Palatul Cultural din Reșița, una dintre cele mai emblematice construcții metalice ale orașului, trece printr-o nouă etapă de reamenajare!
REȘIȚA – Cursa nebună s-a încheiat abia după un accident, când oamenii legii au putut să-l imobilizeze. Totul a început…
CARAŞ-SEVERIN – Vila Elisabeta, un simbol al stațiunii de pe Valea Cernei și al trecutului imperial, riscă să se degradeze iremediabil din cauza lipsei acoperișului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la împărțeala banilor din impozitul pe venit, întorși în județ, redirecționați către primării!
REȘIȚA – Teatrul de Vest Reșița invită publicul la o nouă premieră dedicată întregii familii. Sâmbătă, 2 mai, de la orele 11:00 și 12:30, va avea loc spectacolul „Fata babei și fata moșului“, după celebra poveste scrisă de Ion Creangă, în regia lui Toma Hogea!
RUDĂRIA – Pe 2 mai, turiștii sunt invitați la Rudăria pentru o experiență culinară aparte. Un brunch organizat la Punctul Gastronomic Local „Acasă la Maya“ deschide seria de evenimente de acest gen în Valea Almăjului!
CARAȘ-SEVERIN – Printr-un proiect-pilot, Romsilva își propune să modernizeze modul în care își valorifică infrastructura de cazare, transformând cabanele silvice într-o rețea turistică atractivă la nivel național. Proiectul se va derula în mai multe județe din țară, printre care și Caraș-Severin!
VRANI – Comuna Vrani derulează mai multe investiții importante în infrastructură, sport și energie verde. Primarul Răzvan Otiman a declarat că cel mai avansat proiect este cel de canalizare, finanțat prin programul „Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat o serie de documente tehnice rezultate din activitățile derulate în cadrul proiectului „Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România“, proiect desfășurat în perioada 2021–2025!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute s-au desfășurat Campionatele Județene de șah rapid și șah blitz (fulger)!
CARAȘ-SEVERIN – Despre unele din marile teme preluate din 2024 există informații, pentru alte doar perspective, optimism și speranțe!
CARANSEBEȘ – Un buget de 13,3 milioane de lei este alocat proiectului vizând Centrul Școlar de Educație Incluzivă, aproape 43,44% reprezentând contribuția proprie și cheltuielile neeligibile ce vor fi suportate de administrația județeană!
CARAȘ-SEVERIN – În timp ce numărul total al pensionarilor a scăzut cu 1% față de anul trecut, cel al beneficiarilor mai multor prestații a crescut cu 16%!
OȚELU ROȘU – Deși incidentul s-a produs în weekendul trecut, Poliția l-a făcut public de abia astăzi! Un asomator a fost găsit lângă trupul neînsuflețit al bărbatului, care ar mai fi avut tentative de suicid!
REȘIȚA – Campionatul Național de dans sportiv pe clase a avut loc la finalul săptămânii trecute la Sala Polivalentă din Reșița și a adus în prim-plan nu doar eleganța și pasiunea pentru mișcare, ci și rezultate remarcabile pentru sportivii clubului Mystic Reșița!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, Reșița a găzduit turneul cu numărul 4 din cadrul Campionatului Național de baschet, Grupa K, competiție în care echipa ACS Ciocan Cristina a avut evoluții solide și rezultate încurajatoare!
