Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La ediția a XVIII-a a competiției de gimnastică ritmică „Cupa Prietenia”, desfășurată la Baia Mare, sportivele de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au obținut rezultate notabile într-un concurs care a reunit participante ce se pregătesc pentru Campionatul Național Școlar de la Bistrița!

În competiția junioarelor categoria a IV-a, Ioana Trăilă  a urcat pe podium, obținând locul 3 la exercițiul fără obiect, confirmând progresul său într-o categorie competitivă. La categoria de vârstă 2016, Valentina Teodora Pușcaș a avut una dintre cele mai consistente evoluții, clasându-se pe locul 1 atât la cerc, cât și la panglică, și ocupând locul 3 la individual compus. În aceeași categorie, Evelyn Jemănariu a obținut locul 2 la minge și locul 2 la panglică, menținându-se în lupta pentru podium la fiecare aparat.

Categoria 2015 a adus, de asemenea, rezultate importante pentru CSȘ Reșița prin Raysa David, care a câștigat locul 1 la cerc, locul 2 la individual compus și locul 3 la coardă, demonstrând echilibru și constanță în evoluții. În competiția junioarelor categoria a III-a, Bianca Vrăjitor a reușit să se claseze pe locul 1 la panglică și pe locul 3 la coardă, confirmând un nivel ridicat de execuție la aparatele preferate. La categoria junioare, Daliana Făgăraș a avut o prestație solidă, obținând locul 1 la minge și locul 1 la panglică, precum și locul 3 la individual compus, rezultate care o recomandă pentru competițiile viitoare de nivel național. La senioare, Ana Mihalache a dominat concursul, câștigând locul 1 la individual compus, locul 1 la minge și locul 1 la măciuci, fiind una dintre cele mai valoroase sportive ale competiției.

Rezultatele obținute de gimnastele din Reșița la „Cupa Prietenia” confirmă nivelul bun de pregătire înaintea Campionatului Național Școlar de la Bistrița, unde se anunță o competiție puternică între cele mai bune sportive din țară. Secția de gimnastică ritmică de la CSȘ Reșița este coordonată de antrenoarele Luminița Lațcu și Dana Târba.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu