CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia apelurilor redirecționate anul trecut către polițiștii cărășeni. Și aproape 10% din totalul sesizărilor au atras sancțiuni…
REȘIȚA – Consiliul Local a adoptat recent trei hotărâri care înființează și reglementează această viitoare activitate de pe Semenic!
REȘIȚA – Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin, a câștigat titlul de campion național, la categoria veterani peste 50 de ani, la șah rapid! O performanță remarcabilă, cu 6,5 puncte câștigate din 7 posibile!
REȘIȚA – Viceprimarul municipiului Reșița, Daniel Călin, a anunțat progresele și planurile pentru două proiecte din oraș. Potrivit acestuia, lucrările de modernizare a Grădiniței Floarea Soarelui, demarate acum doi ani, se apropie de finalizare!
CARAȘ-SEVERIN – O inedită expoziție poate fi vizionată, la Reșița, vizitând cinci instituții publice județene din oraș!
REȘIȚA – Anul acesta, la 5 decembrie 2024, se împlinesc 70 de ani de la câștigarea „Cupei României” la fotbal de către Metalul Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BOZOVICI – Bărbatul în vârstă de circa 80 de ani ar fi intrat cu mopedul de un stâlp de iluminat public, iar jandarmul i-a acordat primul ajutor și l-a pus la loc umbrit, până la sosirea echipajului de ambulanță!
CARAȘ-SEVERIN – Barajul pentru promovarea în Liga 3 se va desfășura în dublă manșă! Primul joc dintre FC Nera Bogodinț și Unirea Sântana va avea loc duminică, 22 iunie, pe terenul formaţiei din Arad. Returul va fi pe 29 iunie, la Lupac!
REȘIȚA – Nu e nicio exagerare, Cristi Roiban, sprinterul de top al Reșiței, a confirmat forma excelentă în care se află și a bifat calificarea la Campionatul European pe echipe de la Maribor, Slovenia, programat pentru 28-29 iunie!
TURNU RUIENI – Asta a declarat Cosmin Belci, primarul comunei, când a prezentat proiectele de investiții aflate în derulare, subliniind eforturile administrației pentru dezvoltarea infrastructurii locale!
CARAŞ-SEVERIN – Încet, la vechea moară de la Valeapai se face lumină. Acţiunile voluntarilor de la Acasă în Banat au continuat şi săptămâna trecută cu lucrări ample de defrişare. Povestea acestui loc încărcat de istorie merge mai departe!
CARAȘ-SEVERIN – Fotbalistul cărășean Denis Macovei, originar din Oravița, a semnat primul contract de impresariat, talentatul jucător atrăgând atenția celor de la MTA Group Career Management datorită evoluțiilor foarte bune avute în ultima perioadă!
REȘIȚA – ACS Ciocan Cristina Reșița a înregistrat o victorie și o înfrângere în cele două meciuri disputate în cadrul Turneului Semifinal de baschet organizat la sala de sport de la Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Nici bine nu apucăm să spunem „hop!“ exproprierilor necesare, care încă n-ar fi gata, că deja trebuie să tăiem din valoarea proiectului. Asta pentru că banii nu-i va suporta nici Uniunea Europeană, nici Compania Națională de Investiții, ci cel mai probabil Consiliul Județean, din fonduri proprii!
CARAŞ-SEVERIN – Indisciplina pietonală rămâne principala cauză de accidente grave în județ. Anul trecut s-au produs 32 de accidente rutiere cauzate de indisciplina pietonală, dintre care 8 grave. În urma acestora, 4 pietoni au decedat, 4 au fost răniți grav și alți 24 au fost răniți ușor!
CARAȘ-SEVERIN – Cei doi edili de municipii din Caraș-Severin au profitat de ocazie, că s-au întâlnit cu președintele Senatului, Ilie Bolojan, la ședința Asociației Municipiilor din România, și s-au fotografiat cu cel care va asigura interimatul după demisia lui Klaus Iohannis!
REȘIȚA – Handbaliștii rosso-neri au avut parte de un start cu stângul în play-off: CSM Oradea s-a impus duminică, 9 februarie, cu scorul de 36-30 (18-14) în fața CSM Reșița. Cei mai buni marcatori ai Reșiței au fost Sebastian Măceșanu și Olexander Starchenko cu 9 goluri, respectiv 7 goluri!
CARAȘ-SEVERIN – Cel mai bine plasat dintre aceștia va candida pentru a fi succesorul lui Luca Mălăiescu, oricâte sondaje ar fi necesare pentru desemnarea lui!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute s-a stabilit ierarhia județului la șah clasic pe anul 2024! Campion al județului Caraș-Severin pe anul 2024 la șah clasic este Tamaș Christian Arrydan (Clubul Sportiv Municipal Caransebeș), urmat de Korcsek Alexandru David și Stîngu Alin, ambii de la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița!





