CARAȘ-SEVERIN – Două din cele patru percheziții au vizat județul nostru, zonele Herculane și Oțelu Roșu, de la noi fiind…
REȘIȚA – Femeia era deja cu altcineva, când fostul i-a pândit, înarmat, din garajul locuinței, năpustindu-se asupra celor doi când i-a văzut ieșind. Fosta concubină s-a ales cu leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar noul concubin cu traumatisme care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri. Iar agresorul, fostul concubin, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile!
CARAȘ-SEVERIN – Cele 8 luni în care șeful județului a condus singur, fără să fie ajutat de vicepreședinți, au dat naștere la fel de fel de speculații!
CARANSEBEȘ – După ce a pierdut definitiv la Curtea de Apel Timișoara, fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență, chirurgul Gheorghe Borcean, nu s-a împăcat cu ideea că i s-a încetat, prin decizia managerului Singh, raportul de muncă și a deschis un nou proces, la Tribunalul Caraș-Severin!
ADVERTORIAL. A fost odată ca niciodată, într-o iarnă albă de decembrie, o firmă deosebită, numită Lety Transport, cunoscută în toată…
REȘIȚA – Conform ciclogramei TUR, primul tramvai a plecat de la stația Terminus – Govândari la ora 04:50, iar de la Muncitoresc, la ora 05:25!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
SLATINA-TIMIȘ – Omul plecase în 29 iunie de la o stână din apropiere de Slatina- Timiș. După două zile de căutări intense, demarate în 30 iunie, bărbatul a fost găsit căzut, dezorientat și deshidratat într-o zonă cu vegetație înaltă!
CARANSEBEȘ – Majorarea a intrat în vigoare de la 1 iulie și a fost aprobată de aleșii locali, cu majoritate de voturi. Ultima scumpire a tarifelor la gunoi a avut loc în decembrie 2022!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce Ioan Crina promite să facă tot ce-i stă în putință pentru binele județului, Ovidiu Rădoi se arată deschis spre aceeași bună colaborare, dar și pentru păstrarea alianței dintre PNL și PSD, cel puțin la următoarele alegeri!
CARAȘ-SEVERIN – Un nou exercițiu de testare a sirenelor de alarmare publică, „Miercurea alarmelor“, este programat miercuri, 26 februarie, între orele 10.00 și 11.00, pentru verificarea funcționării sirenelor de pe întreg teritoriul național. Simulările vizează verificarea atât a echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, cât și a celor cu acționare locală!
REȘIȚA – Lucrările de reabilitare a fântânii cinetice din Centrul Civic al Reșiței continuă, echipele Primăriei fiind surprinse în teren în timp ce montau plăcile de ceramică. Deși proiectul a întâmpinat întârzieri din cauza sezonului rece și a unor dificultăți tehnice, intervențiile au fost reluate. Echipa Direcției pentru Întreținerea Patrimoniului este responsabilă de aceste lucrări, după ce firma inițial contractată a renunțat la proiect!
REȘIȚA – Ioan Popa, primarul municipiului, a anunțat o investiție semnificativă în dotarea atelierelor de practică din liceele tehnologice ale orașului!
NAIDĂȘ – Autoturismul, valorând aproximativ 47.000 de euro, era deja înmatriculat în România, deși era căutat de autoritățile de peste Ocean. Totul s-a întâmplat luni, 24 februarie, în jurul orei 17, la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, unde un cetățean român, de 40 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, s-a prezentat pentru formalitățile de control!
CARAȘ-SEVERIN – Cele două echipe de Liga a IV-a au terminat la egalitate, 3-3, duminică, într-un test pe stadionul din Armeniș. Narcisa Zervești (locul 9 după retragerea celor de la Magica Balta) s-a întărit serios în această iarnă. Iar fostul director sportiv al celor de la Magica, Silviu Neghină, acum președinte la Zervești, a luat jucători importanți chiar de la… Magica!
CARAȘ-SEVERIN – Execuția celor două loturi aflate la mijlocul celebrului gazoduct se află în continuare în licitație!
CARAȘ-SEVERIN – Există locuri care îți rămân în suflet pentru totdeauna. Locuri care te cheamă înapoi, indiferent de anotimp. Valea Minișului este un astfel de loc, un tărâm unde natura și legenda se împletesc într-un peisaj ireal. Și dacă vara Cascada Bigăr îți taie respirația prin căderea ei delicată de apă, iarna transformă acest loc într-o sculptură de cristal, o minune înghețată care pare desprinsă dintr-un vis!
BĂUŢAR – Romeo Răduță, primarul comunei Băuțar, a oferit detalii despre investițiile în infrastructură aflate în desfășurare, precum și despre planurile de viitor pentru dezvoltarea localității!
REȘIȚA – Sportivii reșițeni au participat weekend-ul trecut la ediția a IV-a a Turneului Internațional „Ștefănescu & Benedek” de lupte libere și lupte feminine, la Reghin! Trei medalii de aur, trei de argint și una de bronz este bilanțul luptătorilor legitimați la CSȘ Reșița și CSM Reșița!
REȘIȚA – Astăzi, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“ a fost gazda unui eveniment special dedicat iubirii. Balul Iubirii, parte a proiectului „Decada Iubirii“, a adunat elevi dornici să celebreze această zi într-un mod inedit. Evenimentul a început la ora 12, iar opt perechi de elevi s-au întrecut într-o serie de provocări pentru a demonstra care este cel mai reușit cuplu!
