REȘIȚA – O ploaie torențială însoțită de descărcări electrice s-a abătut, în această după-amiază, asupra Reșiței. Fenomenul nu a durat…
REȘIȚA – Locatarii Blocului 5 de pe Bulevardul Republicii au primit vești bune din partea Primăriei Reșița. Lucrările de renovare energetică a imobilului au fost recepționate miercuri, cu două luni mai devreme față de termenul prevăzut în contract!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Direcției de Sănătate Publică, aproape două treimi din locuitorii județului suferă de cel puțin o boală cronică!
VRANI – Comuna Vrani derulează mai multe investiții importante în infrastructură, sport și energie verde. Primarul Răzvan Otiman a declarat că cel mai avansat proiect este cel de canalizare, finanțat prin programul „Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei!
REȘIȚA – Reunirea echipei va avea loc luni, 23 iunie, la stadionul din Valea Domanului, unde fotbaliștii vor susține primul antrenament după vacanță, sub comanda lui Flavius Stoican. Până atunci, CSM Reșița a făcut și primele mutări!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii intervin și acum, continuând intervenția începută joi dimineață, în jurul orei 9!
CARAȘ-SEVERIN – Centre multifuncționale de agrement, aquapark-uri, baze de tratament, trasee turistice și facilități pentru sport și wellness – acestea sunt doar câteva dintre investițiile propuse de autoritățile din Regiunea Vest pentru finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Faza a II-a a Campionatului Național U15 masculin continuă cu Turneul 4, o etapă importantă pentru echipele aflate în lupta pentru calificare. După primele turnee disputate în formulă restrânsă și după evoluțiile solide din debutul acestei faze, competiția ajunge acum la Reșița, unde baschetbaliștii de la clubul CS Cristina Ciocan Reșița își propun să confirme forma bună arătată până acum!
GREONI – Șoferul ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, vehiculul răsturnându-se în afara carosabilului. Atât șoferul, cât și un pasager, ambii de 51 de ani, au ajuns la spital. Accidentul produs pe DJ 573A a fost raportat prin apel la 112, în dimineața de 11 decembrie, în jurul orei 6.41, polițiștilor orăvițeni!
REȘIȚA – E vorba despre proiectele Primăriei și stadiul lor de implementare, în proximitatea sfârșitului de an!
CARAȘ-SEVERIN – Samuel Miclău consideră că România are nevoie de o schimbare radicală în plan politic și economic, iar soluția ar fi organizarea de alegeri anticipate!
MĂURENI – În vreme ce alți edili tremură în fața blocajelor anunțate pe ”Anghel Saligny” sau PNRR, Brian Filimon nu vorbește despre un an greu, ci despre binecuvântări și reușite, „chiar dacă trecem printr-o perioadă nu tocmai ușoară la nivel național“!
CARANSEBEȘ – Asta le transmite primarul Caransebeșului celor 16 polițiști locali, după ce a constatat că aceștia lucrează aproape exclusiv doar la reclamație!
REȘIȚA – În schimb, obiectivele de investiții ”Dezvoltarea zonei turistice Semenic” și ”Realizare Parc Fotovoltaic” merg înainte fără emoții!
CARAȘ-SEVERIN – Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat ședința Adunării Generale Ordinare pe ligi, pentru organizarea campionatelor AJFCS, ediția 2025-2026!
REȘIȚA – Campionul european la înot a primit astăzi distincția din partea primarului Ioan Popa, în prezența antrenorilor care l-au descoperit și au lucrat cu el la Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin vorbește despre visul de centralizare a deciziilor în cazul tuturor finanțărilor europene sau naționale, care ne-ar readuce istoric înapoi, în epoca de aur a birocrației de la Centru!
CARAŞ-SEVERIN – Cu o promovabilitate de 35% ne-am clasat pe locul III, la câteva zecimi în urma județelor Dolj și Teleorman!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean spune că „după ce a fost înghețat Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», acum se încearcă și frânarea PNRR“!
CARANSEBEȘ – De vineri și până duminică, în Parcul Teiuș, gugulanii sărbătoresc Cetatea Caransebeșului. ”Serbările Cetății”, ajunse la ediția cu numărul 20, propun și în acest an un program diversificat în cele trei zile ale evenimentului!
