REȘIȚA – O nouă licitație online pentru vânzarea Secției Motoare Electrice II a UCMR va avea loc vinerea viitoare!
CARAȘ-SEVERIN – Iar lucrările la cei 8,418 kilometri de drum județean ar putea fi gata într-o săptămână, după cum ne asigură șeful județului!
CARAȘ-SEVERIN – Deputat social-democrat de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea continuă inițiativa de introducere a infracțiunii de femicid în Codul Penal, militând pentru măsurile de protecție și îmbunătățirea procedurilor în cazurile de violență domestică!
CIUDANOVIȚA – Ne referim la proiectul finanțat prin Programul “Anghel Saligny”, de introducere a canalizării în cele două sate, pentru care Consiliul Județean Caraș-Severin a eliberat autorizația de construire!
CARANSEBEȘ – Aceasta se va construi pe actualul teren din Balta Sărată și zona adiacentă și va avea o capacitate…
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a promis că va fi luată cea mai bună decizie și i-a contrat propunerile lui Nelu Popa, spunând că are la rândul său propuneri pentru viceprimari ai Reșiței!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ADVERTORIAL. Piața auto românească se mișcă repede, alimentată de algoritmii motoarelor de căutare și de așteptările tot mai exigente ale clienților digitali. Ca dealer, știi deja că anunțul tău concurează cu alte mii, iar diferența dintre un lead și un stoc blocat ține de viteză, claritate și încredere.
REȘIȚA – După soluționarea contestațiilor la examenul de Bacalaureat, Sonia Biliana Brăila, elevă a Colegiului Național ”Traian Lalescu” din Reșița, a obținut cea mai mare medie din județul Caraș-Severin – 9,88!
CARAȘ-SEVERIN – Scurtă recapitulare a stadiului în care se află marile proiecte de reabilitare și modernizare a căilor ferate de pe raza județului!
CARANSEBEȘ – Surorile Franciscane, în colaborare cu Parohia Romano-Catolică și Primăria Caransebeș, au pus la cale câteva ore de distracție la tradiționalul bal mascat de Fărșang!
CARAȘ-SEVERIN – Este poziția președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care consideră că demolarea ar împovăra prea mult bugetul Caraș-Severinului, în contextul în care prioritară rămâne problema infrastructurii, în special a drumurilor!
REŞIŢA – O întrebare de mulți lei privind existența, utilitatea și profitabilitatea Agenției de Dezvoltare Locală Reșița SA!
CARAŞ-SEVERIN – Aceasta e una dintre concluziile desprinse din ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice!
CARAȘ-SEVERIN – Două orașe și cinci comune din Caraș-Severin se îndreaptă cu pași concreți spre energia verde. Contractele de finanțare pentru realizarea de parcuri fotovoltaice au fost semnate vineri, 28 februarie, la Ministerul Energiei!
CARAȘ-SEVERIN – Cartea „Morile de la Rudăria” a fost lansată la Căminul Cultural de la Rudăria în prezența numeroșilor prieteni ai Asociației Acasă în Banat, a rudărenilor și autorităților locale. Următoarea lansare va avea loc la Timișoara, la Bastionul Theresia, pe data de 6 martie!
REȘIȚA – În perioada de pregătire, tinerii fotbaliști de la Lupii Argintii au avut un schimb de exepriență în Germania, unde au vizionat un meci din Bundesliga, dar au jucat și câteva amicale!
CARAȘ-SEVERIN – E concluzia care se poate trage comparând principalii indicatori ai economiei județului din 2024 cu cei din 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Adina-Marilena Radici a fost eliberată din funcția de subprefect, alături de alți 35 colegi din țară!
MOLDOVA NOUĂ – Un pescar a reușit sâmbătă la Moldova Nouă o captură la care orice împătimit al pescuitului visează: un somn de dimensiuni cu adevărat impresionante. Anunțul, însoțit de fotografii, a fost făcut pe rețelele de socializare de un prieten al pescarului cărășean!





