REȘIȚA – În consecință, la Reșița a fost actualizat și cuantumul chiriilor pentru locuințele ANL aflate în administrarea Consiliului Local!
REȘIȚA – Zilele Reșiței din acest an au adunat mii de participanți și au fost considerate un real succes atât de către autorități, cât și de cetățeni!
CARAȘ-SEVERIN – Iar lucrările la cei 8,418 kilometri de drum județean ar putea fi gata într-o săptămână, după cum ne asigură șeful județului!
REȘIȚA – Federația Română de Fotbal a realizat ierarhia antrenorilor care antrenează în Liga 2, iar Flavius Stoican, de la CSM Reșița, se află pe locurile 4-5, la egalitate cu Andrei Prepeliță! Daniel Oprița conduce topul!
REȘIȚA – Asta și-a propus să obțină Primăria Reșița, prin internalizarea serviciilor de salubritate stradală!
CARAȘ-SEVERIN – A fost nevoie chiar și de intervenția elicopterului SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș pentru a transporta la spital schiori care au suferit diverse accidente pe pârtii!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – O percheziție domiciliară, la adresa unui cărășean bănuit de contrabandă calificată cu arme, a fost pusă în scenă, în 30 iunie, sub coordonarea unui procuror de la Judecătoria Caransebeș!
REȘIȚA – După venirea atacantului Nicu Modan, un alt jucător de la Dumbrăvița a semnat cu CSM Reșița! Claudiu Apro a ajuns la o înțelegere cu clubul din Valea Domanului și va face parte din lotul rosso-nerilor în noul sezon al Ligii 2! Apro, bănățean din Gătaia, în vârstă de 29 de ani, evoluează pe postul de fundaș central!
ADVERTORIAL. Cu o viziune clară asupra îngrijirii medicale de calitate, Nursmed Profi, o echipă tânără și dinamică din Reșița, își propune să extindă serviciile esențiale de îngrijiri medicale la domiciliu. Compania caută un Asistent Medical Generalist dedicat, empatic și corect, care să împărtășească angajamentul Nursmed Profi de a aduce confort și profesionalism direct în intimitatea căminului fiecărui pacient.
CARAŞ-SEVERIN – IZANAGI – Japanese Film Festival continuă să aducă în prim-plan pasiunea pentru cultura japoneză în România. În această ediție, reşiţeanul Denis Rof (@rofdennis), creator de conținut și cinefil dedicat, își împărtășește perspectivele asupra cinematografiei japoneze, influențele sale culturale și recomandările pentru festival!
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni au suferit duminică, 2 martie, o înfrângere la limită cu CSO Teutonii Ghimbav. Gazdele au câștigat cu 27-26 (15-10) în fața CSM-ului, în etapa a IV-a a play-off-ului de promovare, cu un gol marcat în ultimele secunde, gol contestat de reșițeni!
REȘIȚA – Sportivii reșițeni legitimați la CSȘ și CSM au concurat la finalul săptămânii trecute la Memorialul„Herman & Georgeta Schier” la înot, unde au reușit să urce pe podiumul de premiere de 17 ori!
CARAȘ-SEVERIN – Intervenția pompierilor militari cărășeni a dus la stingerea rapidă a flăcărilor, reducându-se considerabil pagubele!
REȘIȚA – Accidentele rutiere nu țintesc doar tramvaiele, ci și mașinile primăriei!
CARANSEBEȘ – Surorile Franciscane, în colaborare cu Parohia Romano-Catolică și Primăria Caransebeș, au pus la cale câteva ore de distracție la tradiționalul bal mascat de Fărșang!
CARAȘ-SEVERIN – Este poziția președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care consideră că demolarea ar împovăra prea mult bugetul Caraș-Severinului, în contextul în care prioritară rămâne problema infrastructurii, în special a drumurilor!
REŞIŢA – O întrebare de mulți lei privind existența, utilitatea și profitabilitatea Agenției de Dezvoltare Locală Reșița SA!
CARAŞ-SEVERIN – Aceasta e una dintre concluziile desprinse din ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice!
CARAȘ-SEVERIN – Două orașe și cinci comune din Caraș-Severin se îndreaptă cu pași concreți spre energia verde. Contractele de finanțare pentru realizarea de parcuri fotovoltaice au fost semnate vineri, 28 februarie, la Ministerul Energiei!





