REȘIȚA – Municipiul va deveni, în weekendul 7–8 iunie, capitala muzicii ușoare românești, prin găzduirea, pentru prima dată, a Festivalului…
BERZOVIA – Primarul comunei Berzovia spune că în câteva luni de mandat a reușit să repună în mișcare o parte importantă dintre proiectele aflate în derulare!
REȘIȚA – CSM Reșița a obținut sâmbătă, 20 septembrie, victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Bistrița, în etapa a VII-a a Ligii 2!
CARANSEBEȘ – Decizia a fost luată ieri de majoritatea din Consiliul Local, iar acum se așteaptă ofertele de la bănci sau Trezorerie pentru finanțarea care are o perioadă de rambursare de 15 ani!
REȘIȚA – Fiind doar o chestiune de procedură, consilierii locali au adoptat fără discuții, ieri, două proiecte de hotărâre vizând…
REȘIȚA – Delegația reșițeană a fost formată din patru luptători la Gimnaziada de U15, competiție care s-a desfășurat în Serbia, la Zlatibor! Luptătoarea Andrada Dință, cu dublă legitimare (CS Municipal Reșița-CS Rapid), a trecut de adversare din China și Brazilia, dar a fost învinsă în semifinale de o reprezentantă a Ucrainei. Medalia de bronz a câștigat-o în fața unei sportive din China!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre unul dintre multele cazuri de femei abuzate, agresate, al căror dosar așteaptă cu anii prin sertare, până se prescrie sau e preluat de vreun anchetator care n-are altceva mai bun de făcut!
CICLOVA ROMÂNĂ – Comuna Ciclova Română intră pe harta investițiilor majore în energie verde. Primarul Cătălin Golu a anunțat că a semnat contractul de execuție pentru construirea Parcului Fotovoltaic din localitatea Ciclova, cu o putere instalată de 262 kW, cel mai mare de acest tip din zona de vest a României!
CARAȘ-SEVERIN – Recent, la Timișoara a fost lansat un nou proiect transfrontalier România–Serbia, cofinanțat prin programul Interreg IPA. Ruta Mierii din Banat conectează o rețea de stupine din Caraș-Severin, Timiș și Banatul sârbesc!
CARANSEBEȘ – Fondurile vin prin ADR Vest, iar municipalitatea din Caransebeș a aprobat deja în Consiliul Local documentațiile care trebuie depuse pentru a obține finanțările!
CARAȘ-SEVERIN – Fabrica clandestină funcționa în Italia, iar țigările, care ajungeau și pe piețele noastre, dar și în Italia și Republica Moldova, erau furnizate mai întâi prin depozite, în cazul nostru unul era în Arad!
REȘIȚA – Doar ele ne vor rămâne după refacerea segmentului dintre trecerea la nivel spre strada Fântânilor și noul drum de pe fosta platformă!
CARANSEBEȘ – Atleta Ariana Fiat, legitimată la CSM Caransebeș, a cucerit o medalie de argint și una de bronz la Campionatul Național U13!
REȘIȚA – Tânărul antrenor reșițean Ovidiu Popescu se află în această perioadă în cantonament cu echipa națională U21 în Austria, iar peste câteva zile micii tricolori vor disputa primul meci de la Campionatul European!
CARAȘ-SEVERIN – Apreciază deputatul social-democrat Silvia Mihalcea, vizavi de minoritățile din județ, în urma unei întâlniri oficiale, la nivel înalt!
CARAȘ-SEVERIN – Luna aceasta au fost luate măsuri speciale pentru ca minivacanța de Rusalii să nu genereze sincope la capitolul plăți, în domeniul asistenței sociale. Toate alocațiile, indemnizațiile, pensiile, ajutoarele de șomaj și celelalte drepturi sociale vor fi plătite luna aceasta conform unui calendar stabilit!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul social-democrat Marius Isac, după ce a participat la un eveniment important derulat în stațiunea Băile Herculane!
REŞIŢA – Un nou spațiu verde, gândit în jurul ideii de echilibru între om și natură, va transforma zona Triaj din Reșița. Proiectul „Amenajarea de spații verzi, parcuri și locuri de recreere” a primit undă verde pentru finanțare prin Programul Regional Vest, în urma semnării contractului de către reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Reșița!
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a anunțat recent intenția administrației locale de a prelua în patrimoniu Casa de Cultură a orașului, un edificiu impozant construit în anii ’60, cu o suprafață de peste 11.000 de metri pătrați!
