CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar.…
VEST. Reșițeanul Sorin Maxim, șeful ADR Vest, a fost premiat la Gala „The Voices of Business-Regional Awards Timișoara, organizată de cei de la Transilvania Business. Lui Maxim i-a fost recunoscută implicarea în dezvoltarea regională și economică din România și mai ales din zona de vest!
MOLDOVA NOUĂ – În cauza în care sunt implicați doi tineri de 21 de ani, care circulau cu motociclete neînmatriculate, există suspiciuni de consum de psihoactive (cannabis)! Totul s-a petrecut duminică, în jurul orei 11.30, când polițiștii de la Secția 7 Rurală Moldova Nouă, aflați în timpul serviciului, au observat, pe DJ 571, două motociclete fără plăcuțe de înmatriculare, care circulau dinspre Cărbunari spre Moldova Nouă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – După ce primarul Felix Borcean a tras mai multe semnale de alarmă privind neînceperea lucrărilor la noul bazin din Caransebeș, Compania Națională de Investiții (CNO) a dispus, în sfârșit, demararea lucrărilor la obiectivul de investiții „Construire de bazin înot didactic și de agrement, str. Teiușului, nr. 24A, mun. Caransebeș, jud. Caraș-Severin”, începând cu data de 24 februarie 2025!
CARAȘ-SEVERIN – Numărul armelor letale ridicate anul trecut din Caraș-Severin a fost cu 68,75% mai mare decât în 2023, crescând de la 32 la 54!
REȘIȚA – O veste bună pentru iubitorii CSM Reșița! A fost lansat site-ul Asociației Toți Pentru Metalul Reșița prin care se dorește furnizarea de informații privind activitatea acesteia!
CARAȘ-SEVERIN – La preluarea celui de-al doilea mandat de șef al județului, Silviu Hurduzeu a spus că s-a întors la Consiliul Județean după patru ani de Parlament, cu părul mai alb, dar având în spate o echipă mai mare și mai puternică!
REȘIȚA – Pe ordinea de zi se va afla alegerea viceprimarilor, alături de alte proiecte retrase în prima ședință!
REȘIȚA – Proiectul Școala de Muzică Radio Reșița își propune să cultive pasiunea pentru muzică în rândul tinerilor din Reșița și împrejurimi, demonstrând că muzica este un instrument puternic de educație, incluziune și dezvoltare personală!
CARANSEBEȘ – Două proiecte așteaptă finanțarea prin diferite programe, anunță edilul Caransebeșului, mulțumit și de lucrările care se desfășoară în aceste zile în Spitalul Municipal de Urgență!
CARAŞ-SEVERIN – Față de primele nouă luni din 2023, numărul de înregistrări în Registrul Comerțului a crescut în acest an cu 0,45%!
REŞIŢA – Momentul în care armata franceză predă simbolic armatei române, la Reşiţa, destinele Banatului de Munte în vara anului 1919, a fost imortalizat într-o fotografie. Extrem de valoroasă, aceasta reprezintă obiectul lunii la Muzeul Banatului Montan!
REȘIȚA – Autorul ar fi spart geamul, i-ar fi furat telefonul mobil, iar apoi s-a întors să-i dea foc, stropindu-i mobila și pereții cu o substanță inflamabilă. Norocul proprietarului, cunoscut al autorului, că s-a trezit, reușind să stingă focul!
CARAŞ-SEVERIN – Învățământ la standarde europene pentru peste 3.000 de studenți din Reșița și Timișoara, în urma unor investiții ce vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene!
CARAȘ-SEVERIN – Sâmbătă seară, la ora 21.40, pe o stradă lăturalnică din Slatina-Timiș – deschisă circulației publice – a fost trasă pe dreapta o autoutilitară condusă de un bărbat de 51 de ani din Sat Bătrân!