REŞIȚA – Corturile anticaniculă s-au deschis în municipiu. Spațiile sunt gândite pentru a oferi sprijin persoanelor afectate de temperaturile extreme…
TURNU RUIENI – Trupa antrenată de Sorin Costachi și-a luat revanșa în fața „minerilor” din Sasca Montană, cu exact scorul cu care pierduse la mijlocul săptămânii în fața aceluiași adversar în Cupa României!
POJEJENA – Este pățania unui tânăr de 25 de ani, care urcase la volanul unei autoutilitare, deși n-avea permis, a pierdut controlul volanului, și s-a izbit de un autoturism care circula pe sensul opus!
CARAȘ-SEVERIN – Deși l-au vrut, în subsidiar, și pe Crin Antonescu, în 18 mai vor avea de ales între George Simion și Nicușor Dan! Prezența la vot, în primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai, a fost de 43,16%, mai ridicată decât în 24 noiembrie 2024, când a fost de doar 40,88%!
REȘIȚA – După o perioadă lungă de așteptare, plină de emoție și speranță, preșcolarii și cadrele didactice s-au întors astăzi…
REȘIȚA – În perioada 10-11 mai, Reșița va fi gazda Campionatului Național Școlar de înot, competiție ce va alinia la start peste 200 de sportivi, de la 21 de cluburi și licee din țară. Clubul Sportiv Școlar Reșița va avea în concurs 20 de înotători care vor încerca să urce pe podium!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Decizia Judecătoriei Caransebeș de a-i elibera pe cei doi agresori din Cănicea a fost întoarsă de omologii de la Tribunalul Caraș-Severin. Aceștia au decis ca cei doi bărbați să rămână în arest până în 26 octombrie!
CARANSEBEȘ – Se va întâmpla la intrarea în cartierul Valea Cenchii din Caransebeș, după ce primarul Felix Borcean a semnat vineri un contract de lucrări cu o asociere de firme pentru realizarea unui astfel de spital!
REȘIȚA – Teatrul de Vest Reșița își deschide stagiunea 2025–2026 cu o poveste clasică, iubită de toate generațiile. Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 11, pe scena instituției va avea loc premiera spectacolului „Cenușăreasa“, o adaptare scenică după Charles Perrault, în regia Mihaelei Rus!
CARANSEBEȘ – Vă informam duminică despre un scandal produs la un magazin non-stop din centrul Caransebeșului, unde un tânăr de 26 de ani a spart geamurile magazinului și apoi a amenințat cu un cuțit mai multe persoane, agresându-le fizic. Ei bine, reținut pentru 24 de ore de polițiști, agresorul a fost lăsat în libertate de magistrați!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul PSD a preluat Ministerul Sănătății. Promisiuni clare privind veniturile pacienților și restructurarea spitalelor!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful liberalilor cărășeni îi dorește succes noului premier, care este susținut de noua majoritate parlamentară!
CARANSEBEȘ – Licitația organizată timp de șapte zile pe o platformă online destinată vânzării activelor provenite de la companii aflate în dificultate n-a făcut cu ochiul niciunui potențial cumpărător!
CARAŞ-SEVERIN – Garda de Mediu Caraș-Severin beneficiază, începând din această lună, de o dronă de ultimă generație, destinată monitorizării calității aerului și identificării surselor de poluare, în cadrul unui amplu proiect național de modernizare a infrastructurii de control a mediului!
REȘIȚA – Cel mai talentat fotbalist de la Centrul de copii și juniori din ultimii ani, Ianis Doană, s-a înțeles cu CSA Steaua și va evolua pentru roș-albaștri în noul sezon al Ligii 2! Această mutare nu i-a picat deloc bine directorului Cristi Bobar, dar nici antrenorului Flavius Stoican, însă șeful din Valea Domanului a mărturisit că nu a avut ce face!
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni Andrada Dință și Carlos Rădulescu vor încerca să obțină cele mai strălucitoare medalii la Campionatul European U15, ce va avea loc în Italia!
REȘIȚA – CSM Reșița a efectuat luni, 23 iunie, primul antrenament de după vacanță, iar Stoican a avut la dispoziție un lot de 22 de jucători! Au plecat mulți fotbaliști de la clubul rosso-ner și a venit deocamdată doar Nicu Modan, de la Dumbrăvița. Au plecat Gaspăr, Goga, Bocșan, Haită, Doană, Fărăgău, Lascu, Samake și Tucaliuc. Exclus din lot este Rimovecz, care nu s-a prezentat la primul antrenament!
CARAȘ-SEVERIN – La un an de la lansarea licitației, CFR a semnat, azi, contractul pentru modernizarea liniei ce leagă Băile Herculane de Drobeta Turnu Severin. Anunțul scoaterii la licitație a lucrărilor este datat 12 iunie 2024, în timp ce comunicatul de presă al CFR, prin care anunță semnarea contractului poartă data de 23 iunie 2025!
CARAŞ-SEVERIN – Concluzionează șeful județului, care crede că am pornit pe un nou drum și că nu ne va fi deloc ușor. Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, spune că sunt importante patru cuvinte: „ Responsabilitate, competență, muncă și smerenie. De astăzi, cred că începem un nou drum. Nu va fi simplu, pentru că măsurile pe care Executivul Bolojan le va lua nu sunt populare. În egală măsură însă, trebuie ieșit din zodia incertitudinii care a planat în aer din decembrie anul trecut și până acum.“
