REŞIŢA – Mai precis, vor avea de acum interzis să mai circule pe anumite tronsoane rutiere și orare din Reșița.…
CARAȘ-SEVERIN – Vineri, acțiunea s-a concentrat pe reședința județului, iar sâmbătă pe orașul din Clisură! Activitățile de amploare, cu efective mărite, au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea climatului de ordine publică și creșterea siguranței rutiere!
CARANSEBEȘ – Ciclista junioară de mountan bike din Caransebeș a realizat noi performanțe ieri, la Câmpulung Muscel, care i-au adus și o meritată convocare la lotul național de XCO (Cross-country, probă olimpică)!
CARAȘ-SEVERIN – În primul tur al prezidențialelor de duminică, 4 mai, sunt așteptați la urne circa 252.000 de alegători cărășeni. Zece mii dintre aceștia, din Oțelu Roșu și Lăpușnicel, își vor alege și primarul!
CARANSEBEȘ – Pe terenul din Balta Sărată s-au întâlnit primele două clasate din Liga a V-a Caraș-Severin: liderul autoritar CSM…
CARAȘ-SEVERIN – Și alte suprafețe ar putea beneficia timp de 20 de ani de „prima de sechestrare forestieră“, majorată de curând la 640 de euro/an/ha!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Nelu Popa, a explicat situația clădirilor aflate în pericol de deteriorare, precizând că riscurile cele mai mari nu vizează blocurile cu patru etaje, ci pe cele cu zece etaje, în special din cartierul Govândari!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă infracționalitatea raportată în mediul școlar este în scădere în județul nostru, prevenirea fenomenului continuă să fie declarată prioritară!
REȘIȚA – După ce echipa Primăriei Reșița a început montarea granitului la fântâna cinetică din Centrul Civic, astăzi au început și lucrările pentru instalația de iluminat care va evidenția construcția pe timp de seară!
BERZOVIA – Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în comuna Berzovia, într-o exploatație comercială de mari dimensiuni!
CARANSEBEȘ – Incidentul s-a produs în această dimineață din cauza unui șofer neatent! Din spusele angajaților BT, șoferul este client al băncii și a parcat mașina fără să o asigure!
CARAȘ-SEVERIN – Starea deplorabilă a unora dintre drumurile județene a fost discutată de aleșii cărășenilor, existând promisiuni că tronsoanele problematice sunt pe lista lucrărilor de întreținere!
REŞIŢA – Municipiul devine, timp de nouă zile, o scenă vie care găzduiește un festival de teatru ajuns cunoscut la nivel internațional: a cincea ediție a Festivalului de Teatru ”New Wave”!
REȘIȚA – Sportivele legitimate la secția de gimnastică ritmică din cadrul Clubului Sportiv Școlar Reșița au obținut cinci medalii de aur, patru de argint și două de bronz la Cupa ”CSM Arad”!
CARANSEBEȘ – Campionatul Balcanic de judo U13 s-a desfășurat recent la Sighișoara, acolo unde au participat peste 300 sportivi din România, Bulgaria, Grecia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Macedonia și Republica Moldova!
CĂRBUNARI – Omul legii ar fi fost în timpul liber, iar transportul de lemne furate pe care-l escorta a fost raportat azi noapte la 112 de trei bărbați care reclamă că au fost agresați fizic de polițist!
REȘIȚA – Cadrele universitare afiliate Sindicatului FIRES din cadrul Centrului Universitar al Universității Babeș-Bolyai din Reșița au protestat miercuri, 18 iunie, împotriva unor posibile măsuri anunțate de viitorul Guvern în domeniul educației!
REȘIȚA – Aceasta, în ideea ca elevii să se poată reîntoarce aici la cursuri din toamnă, după pre(a)lungita reabilitare a școlii!
CARAȘ-SEVERIN – Subliniază șeful județului în contextul în care preocuparea principală rămâne găsirea unei soluții pentru scoaterea țării din impas, fără atingerea veniturilor cetățenilor!
