REȘIȚA – Atmosferă de mobilizare și entuziasm, duminică, la prima Conferință Județeană AUR Caraș-Severin, desfășurată la Reșița, unde deputatul Samuel…
BĂILE HERCULANE – Vila „Livia“, cunoscută istoric drept Vila „Băncii“, unul dintre reperele arhitecturale ale stațiunii Băile Herculane, și-a recăpătat strălucirea de odinioară și va fi redeschisă publicului în primăvara acestui an!
CARAȘ-SEVERIN – 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi cumulând 46.000, au fost aplicate în urma a 150 de controale derulate în cadrul a 70 de acțiuni. Practic a plouat cu acțiuni în zona pădurilor județului, în sfera exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos!
REȘIȚA – Amfiteatrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Reșița a devenit luni, 29 septembrie, la ora 11, centrul unui eveniment de suflet pentru comunitatea academică: ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar. Studenți, cadre didactice, invitați, parteneri și reprezentanți ai autorităților au marcat împreună debutul unui an plin de provocări și oportunități pentru educația superioară din Banatul Montan!
REȘIȚA – Primăria municipiului a depus spre finanțare la ADR Vest un nou proiect de infrastructură rutieră, cu o valoare…
CARANSEBEȘ – Măsura a fost luată cu puțin timp în urmă de judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara, care au admis contestația depusă de avocații managerului Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – În urma perchezițiilor ce au vizat zilele trecute personal silvic, Direcția Silvică a dispus suspendarea contractului individual de muncă al angajatului care a fost pus sub control judiciar!
MOLDOVA NOUĂ – Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a explicat modul în care comunitatea locală a resimțit majorarea taxelor și impozitelor, subliniind că situația din oraș este una aparte, generată de contextul administrativ din anul precedent!
REȘIȚA – O provocatoare expoziție de fotografie alb-negru purtând semnătura lui Daniel Pușcău poate fi vizitată până vineri, 20 februarie, în foaierul Centrului Universitar UBB. Astfel, din perspectiva duratei de expunere cel puțin, „timpul“ ar putea fi considerat a reprezenta „A patra dimensiune“, după cum și-a intitulat fotograful această expoziție de autor!
CARAȘ-SEVERIN – De acum, elevii cu cerințe speciale din județ pot învăța în săli de clasă moderne, dotate cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație, achiziționate de către Consiliul Județean Caraș-Severin printr-un proiect cu finanțare europeană, prin PNRR, cu un buget total de circa 3,7 milioane de lei!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 11, pe teren propriu, contra echipei CS Concordia Chiajna, în etapa a XIII-a a Ligii 2! Înaintea duelului cu Concordia, antrenorul Flavius Stoican transmite un mesaj de încredere, dar și de avertizare pentru elevii săi!
REȘIȚA – Lucrările la Pasarela 6 din municipiu sunt în plină desfășurare, iar echipa constructorului lucrează la forarea și pregătirea piloților care vor susține noua structură pietonală și velo!
REȘIȚA – Municipiul găzduiește ITS Romania Congress 2025, cel mai important eveniment dedicat sistemelor inteligente de transport din România, organizat de Organizația Română pentru Implementarea Sistemelor Inteligente de Transport (ITS Romania), în parteneriat cu Primăria Reșița și Transport Urban Reșița (TUR)!
CARANSEBEȘ – Povestea, petrecută în urmă cu trei ani, a avut urmări decise atunci în spatele ușilor închise, în școală, cel mai probabil un liceu tehnologic din municipiu. Însă imaginile au făcut abia acum ocolul internetului, însoțite de mii de reacții de „așa nu!“, și ridică serioase probleme vizavi de educația de acasă și de cea din mediul școlar!
CARAȘ-SEVERIN – Din 7 noiembrie o să vină din nou acea perioadă magică a anului, în care românii își golesc portofelele pentru a umple coșurile de cumpărături cu lucruri pe care nu știau că le doresc — dar care, în aparență, sunt reduse cu 70%!
CARANSEBEȘ – Asta pentru că încă un retailer de renume își va deschide un magazin în Caransebeș, cel mai probabil, în 2026!
REȘIȚA – Încă un tramvai reșițean a fost implicat într-un accident rutier, de această dată produs indirect. Mai exact, în jurul orei 11.00, un bărbat în vârstă de 68 de ani, care conducea un autoturism în municipiu, dinspre Muncitoresc spre Centrul Civic, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în stația de tramvai din Muncitoresc!
REȘIȚA – Organizația PSD Reșița s-a reunit recent într-o întâlnire descrisă de președintele filialei, Ionuț Gârtoi, drept „plină de energie, idei și dorință de implicare“. Evenimentul a reunit atât actuali membri activi, cât și foști lideri ai organizației, semn al continuității și unității în interiorul partidului local!
CARAȘ-SEVERIN – Operațiunea Jupiter 4, ziua a patra, calcă din nou Caraș-Severinul, acțiunile fiind în toi la Caransebeș. Și chiar într-o zi de joi, zi de piață la gugulani, coincidență sau nu, perchezițiile fiind în desfășurare la locații din apropierea pieței!
