CARANSEBEȘ – Birăescu (ex-CSM Lugoj), Neagu (ex-Nera Bogodinț) și Bogdan Dragomir (ex-Narcisa Zervești) sunt principalele achiziții din lotul gugulanilor!
REȘIȚA – Handbalistele senioare de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au obținut duminică, 5 octombrie, victoria cu scorul de 22-21 (11-8) în fața formației CSU Universitatea de Vest Timișoara, în etapa a III-a a Seriei C a Diviziei A!
REŞIŢA – Locuitorii municipiului sunt invitați să predea aparatele electrice și electrocasnice vechi sau defecte – de la frigidere și mașini de spălat, până la electrocasnice mici – beneficiind de preluare gratuită direct de la domiciliu sau birou!
CARANSEBEȘ – Primarul social-democrat al Caransebeșului nu s-a ferit să-și spună părerea în legătură cu o eventuală intrare a partidului din care face parte la guvernare. Mai ales că liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că o astfel de decizie va fi luată și după consultarea primarilor acestui partid!
REȘIȚA – Acestea ar fi primele două elemente de parc de aventură menite să facă Reșița mai atractivă pentru adolescenți…
REȘIȚA – Ziua Eroilor a fost marcată joi, 29 mai, la Reșița, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Parcul Tricolorului, dedicat memoriei celor care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Sindicatul Europol acuză existența unei duble măsuri în aplicarea legii, comparând cazul polițistului agresat de la Bocșa, unde agresorii se plimbă nestingheriți, cu unul de la Sighetul Marmației, unde un septuagenar a fost arestat pentru amenințarea, prin fax, a unui judecător!
REȘIȚA – Municipiul devine, în aceste zile, gazda unuia dintre cei mai apreciați artiști de street art din lume. Francesco Camillo Giorgino, cunoscut sub numele de Millo, a venit pentru prima dată în România și a ales orașul de pe Bârzava pentru a crea o lucrare murală de mari dimensiuni pe fațada blocului de pe Bulevardul Republicii nr. 4 (zona Intim)!
CARAȘ-SEVERIN – Un bărbat din Forotic a luat-o razna miercuri seară! Amenințările făcute vecinei au început să prindă contur, bărbatul aprinzând în propria-i ogradă focul, pregătindu-se să arunce obiecte aprinse peste gard!
BREBU NOU – Comuna Brebu Nou a semnat recent contractul de finanțare în valoare de 10.703.293,75 lei, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru realizarea rețelei de canalizare în satul Gărâna!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul social-democrat Marius Isac, care a declarat că nu poate să nu reacționeze la o asemenea nedreptate împotriva pensionarilor din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Aceștia ar fi sustras peste 35 de mii de lei de la o bătrână din orașul Petrila, județul Hunedoara, după ce i-au spus că îi vor monta jgheaburi la acoperiș!
CARAȘ-SEVERIN – Expoziția-incursiune în universul cotidian al dacilor va fi deschisă publicului, de marți, în foaierul CUUBB din Reșița!
GRĂDINARI – ”Color the Village”, grădinița și… muzică pe deal: comuna se transformă, la propriu și la figurat, într-un loc tot mai viu și mai animat!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul Reșiței consideră că e mai bine să rămână la Reșița și să facă lucrurile să meargă, fără a preciza însă dacă mai e interesat de șefia PNL Caraș-Severin, așa cum a anunțat în mai multe rânduri!
CARANSEBEȘ – Ne referim la Liceul Tehnologic ”Dacia” din Caransebeș (fostul Lemn), aflat în plin proces de eficientizare energetică. În aceste zile a fost îndepărtată plasa de protecție de pe schelă, după ce fațada a primit un strat consistent de vată bazaltică (15 cm), dar și o nouă culoare!
REȘIȚA – Orarul de transport și ramele informative din stația de autobuz ”Piața Mică” au fost vandalizate, anunță Transport Urban Reșița (TUR)! Reprezentanții companiei condamnă ferm astfel de acte care afectează bunul mers al serviciilor publice și aduc prejudicii întregii comunități!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului caută soluții pentru ca absolvenții de liceu să nu mai fie nevoiți să urmeze studii superioare în alte părți ale țării sau peste hotare, de unde nu se mai întorc!
REȘIȚA – CSM Reșița a jucat vineri, 11 iulie, un amical cu CSC Dumbrăvița, pe terenul de la Șag, scor 1-2, meci în care antrenorul Flavius Stoican le-a dat din nou minute mai multe juniorilor, dar și câtorva fotbaliști aflați în probe!
