BOCŞA – Autorii, trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani, au fost reţinuţi marţi, 28 aprilie,…
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a disputat mai multe amicale în această perioadă, iar echipa s-a întărit și cu câțiva jucători pentru a nu mai avea emoțiile din sezonul trecut! De asemenea, președintele Șodâncă a menționat faptul că încearcă să-l readucă la echipă pe atacantul Musoni, dar consideră că Ezerișul mai are nevoie de un fundaș central, un mijlocaș și încă un vârf de atac!
CARANSEBEȘ – Timp de două zile, în perioada 12-13 august, are loc Gugulan Rock Open Air Festival, un festival de muzică rock/metal ajuns la cea de-a opta ediție, ce se va desfășura în zona Valea Cenchii din Caransebeș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii dau exemplul unui cărășean care, crezând că vinde o imprimantă, a trimis unor neaveniți datele bancare, aceștia trimițându-i solicitarea unei sume impresionante, pe care a aprobat-o de pe telefonul mobil! Isprava s-a produs în luna mai, iar polițiștii cărășeni o dau acum ca exemplu pentru prevenirea înșelăciunilor comise în mediul online.
REȘIȚA – Fostul mare fotbalist Marcel Răducanu va veni în vizită la Reșița și își va lansa cartea „Marcel Raducanu, Talent, Fenomen și Legendă”!
CORNEREVA – Locuitorii din apropierea satului Ohaba au avut nevoie de sprijinul jandarmilor cărășeni, transmit oficialitățile. Mai exact, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic de Urgență 112, jandarmii montani din cadrul Postului Băile Herculane au fost solicitați pe raza comunei Cornereva, deoarece mai mulți zimbri au intrat în gospodăriile oamenilor!
BĂILE HERCULANE – În stațiunea de pe Valea Cernei s-au intensificat eforturile autorităților pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere, dar și pentru aducerea salubrității stațiunii la standarde europene!
REȘIȚA – Promite primarul Ioan Popa, în contextul unor modernizări de anvergură la infrastructura preuniversitară, capitol la care vrea să facă din școala reșițeană un exemplu. Și spune că dacă ar fi știut ce vremuri vin, ar fi cumpărat mii de tablete care să ajute copiii în „școala acasă“!
REȘIȚA – Evoluția SARS-CoV2 în județul Caraș-Severin, raportată în această dimineață de DSP CS, arată că, deocamdată, modificările sunt foarte mici! Doar un caz a mai fost înregistrat față de ziua precedentă, astfel că numărul persoanelor confirmate pozitiv cu noul coronavirus este de 82!
REȘIȚA – Șeful OMV Reșița, Viorel Bașag, și angajații lui au împărțit sandviciuri și cafea pentru cei 46 de oameni ai legii (polițiști, jandarmi, militari, polițiști locali) care asigură permanența pe străzile Reșiței, în două schimburi!
CARANSEBEȘ – O spune primarul Felix Borcean, care așteaptă ca Guvernul să deconteze cheltuielile administrației locale cu persoanele carantinate!
CARAȘ-SEVERIN – După ce ministrul Costel Alexe a spus că Dunca vrea doar să se facă cunoscut prin ieșirile sale cu privire la distrugerile din păduri, omul de afaceri revine și-și cheamă colegul de partid pe teren să vadă cum sunt disturse pădurile virgine!
SICHEVIȚA – Poliția județului a prezentat cazul unui local de alimentație publică unde s-au servit băuturi nealcoolice, contrar prevederilor restrictive impuse de prima ordonanță militară!
REȘIȚA – Dorinel Munteanu este de părere că fotbaliștii riscă să se accidenteze din cauza perioadei scurte de pregătire pe care o vor avea la dispoziție, înaintea reluării meciurilor. Partidele s-ar putea relua după numai două săptămâni de antrenamente, iar condiția fizică nu va fi la capacitate optimă!
REȘIȚA – Una din echipele afectate de deciziile Consiliului de Administrație al FRH este CSM Reșița, condamnată practic să retrogradeze direct în urma modificării sistemului competițional!





