CARANSEBEȘ – CSM Caransebeș n-a avut emoții, trecând cu 4-1 de CS Oravița, și continuă să conducă în clasament după…
CARAȘ-SEVERIN – … economia a intrat în colaps, iar românii o duceau foarte greu!“, concluzionează liderul PSD Caraș-Severin, analizând cifrele publicate de Institutul Național de Statistică!
CARAŞ-SEVERIN – Au prins curaj victimele violenței domestice de la sate, în cazul cărora creșterea a fost de 96%! Și asta în contextul în care, per ansamblu, în Caraș-Severin, violența domestică este sesizată din ce în ce mai rar!
REȘIȚA – Primăria Reșița a lansat un amplu proiect de modernizare urbană, care vizează reabilitarea zonelor degradate din microraioanele 2, 3 și 4 ale cartierului Govândari, precum și din zona Calea Caransebeșului. Proiectul, finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027, include în prima etapă – Componenta A – reabilitarea Parcului Tricolorului și a zonei Calea Caransebeșului!
TURNU RUIENI – Comuna Turnu Ruieni va marca, în data de 13 octombrie, finalizarea lucrărilor la noul parc fotovoltaic construit…
CARAȘ-SEVERIN – Așa cum a promis, șeful Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin continuă cu controalele nocturne din spitalele cărășene!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim de aproximativ 3.700 de apeluri dintr-un total de 12.000. Dintre acestea, 1.500 au atras sancțiuni, fiind apeluri false sau abuzive. Și vorbim doar despre cele preluate de Poliție!
CARAȘ-SEVERIN – Ordonanța de urgență nr. 91/2025, care modifică regimul concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, este în vigoare și se aplică fără derogări, spune Ionuț Popovici, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin!
REȘIȚA – CSM Reșița continuă consolidarea lotului și a ajuns la un acord cu FC Universitatea Cluj pentru transferul sub formă de împrumut al jucătorului Quadri Taiwo, până la finalul sezonului competițional!
CARAȘ-SEVERIN – După fostul manager de la muzeu, Flavius Bozu, și cel de la spital, Alina Stancovici, a venit și rândul fostului arhitect al județului, Victor Naidan!
CARAȘ-SEVERIN – Rețele Electrice România, parte din grupul PPC, accelerează digitalizarea rețelelor de distribuție din județ!
REȘIȚA – Medicul chirurg Paul Purea îi adresează ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, o scrisoare deschisă prin care solicită sprijin pentru finanțarea construcției unui nou spital județean la Reșița, considerând că sistemul medical din Caraș-Severin se află „într-un semi-colaps“!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a anunțat adoptarea unei legi care vine în sprijinul tuturor celor care doresc să cumpere o locuință aflată în construcție, printr-un set de măsuri menite să ofere mai multă siguranță financiară și juridică în astfel de tranzacții!
CARAȘ-SEVERIN – A ținut să precizeze Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, care a explicat că au fost necesare fonduri suplimentare nu pentru că proiectul ar mânca mai mulți bani, ci din considerente tehnice!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în primele luni ale anului trecut au fost înregistrate 415 cazuri în județ, anul acesta a fost semnalat unul singur!
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat modificarea orarului, corelând astfel cererea cu oferta și cu optimizarea costurilor!
CARANSEBEȘ – Un bătrân de 82 de ani dintr-un centru de persoane vârstnice de lângă Caransebeș a fost adus de urgență la Spitalul Municipal cu multiple răni la nivelul feței. Acesta fusese bătut de un alt locatar al centrului, și acesta în vârstă, dar cunoscut cu probleme psihice!
CARANSEBEȘ – Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat miercuri de primarul Felix Borcean și reprezentanta firmei de construcții din județul Timiș. Finanțarea, în valoare de 9,5 milioane de lei, e asigurată, teoretic, prin Programul „Anghel Saligny”, contractul cu Ministerul Dezvoltării fiind semnat în octombrie 2024!
REȘIȚA – De patru ani în șantier, grădinița cu program prelungit ar putea fi în sfârșit redeschisă în februarie 2026. Spunem „ar putea“ întrucât în momentul de față lucrările nu sunt încă finalizate, iar aprecieri optimiste în legătură cu reluarea activității au tot fost făcute!
