BOCȘA – În mijlocul verii, când Biserica îl cinstește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Vasiova din Bocșa își deschide porțile pentru două zile de rugăciune, liniște și comuniune duhovnicească!
În 19 și 20 iulie 2026, credincioșii sunt invitați să ia parte la hramul sfântului așezământ monahal, dedicat atât Sfântului Proroc Ilie, cât și Sfântului Cuvios Mărturisitor Calistrat de la Timișeni și Vasiova, ocrotitor al acestor locuri binecuvântate. Sărbătoarea va debuta duminică, 19 iulie, la ora 18:00, prin slujba Vecerniei și Litia, oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, împreună cu un sobor de preoți. Pe parcursul serii vor fi săvârșite Utrenia, Acatistul Sfântului Proroc Ilie și Acatistul Sfântului Calistrat, iar pelerinii vor putea participa la rugăciunile de dezlegare și se vor închina la racla cu sfintele moaște.
Noaptea de priveghere va continua cu Sfânta Liturghie de la miezul nopții, iar luni dimineață vor fi oficiate Sfințirea apei și Taina Sfântului Maslu. Punctul culminant al hramului îl va reprezenta Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de la ora 9:30, urmată de închinarea la moaștele Sfântului Calistrat.
Mănăstirea Vasiova, loc de rugăciune și de întărire sufletească pentru mii de credincioși din Banat și din întreaga țară, îi cheamă pe toți cei care caută pace, binecuvântare și apropiere de Dumnezeu să fie părtași la aceste zile de sărbătoare. „Vă așteptăm cu și întru bucurie sfântă!“, este invitația adresată tuturor pelerinilor care doresc să petreacă aceste clipe de har în rugăciune, sub ocrotirea sfinților cinstiți la Mănăstirea Vasiova.
JCS-Denis Dutca
