BĂUȚAR – Partidul Național Liberal își menține angajamentul față de tineri prin valorile și inițiativele sale orientate spre dezvoltarea comunităților…
REȘIȚA – 40 de copii vor putea frecventa, din toamnă, cea mai modernă unitate de învățământ antepreșcolar din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Dezvoltarea primește o felie cu 10 procente mai mare din vistieria județului, care la rândul său este cu 26% mai mare decât anul trecut. Drumurile rămân prioritare, iar spre ele vor fi direcționate, în majoritate, economiile din restructurări!
CARANSEBEȘ – Primarul social-democrat al Caransebeșului nu s-a ferit să-și spună părerea în legătură cu o eventuală intrare a partidului din care face parte la guvernare. Mai ales că liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că o astfel de decizie va fi luată și după consultarea primarilor acestui partid!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Se întâmpla la Zăgujeni, de unde luna aceasta pleacă și singurul ocrotit, pentru care județul plătea peste 45 de mii de lei salarii, plus alte peste 1,5 mii de lei întreținere. Și asta lunar!
CARAȘ-SEVERIN – Muntele Mic ar fi trebuit să fie, în această perioadă, una dintre stațiunile montane în care schiorii se bucură de zăpadă proaspătă și pârtii pregătite. În schimb, operatorul weSki se vede nevoit să își conserve instalațiile pentru încă opt luni, din cauza lipsei unui lac de acumulare și a obstacolelor birocratice impuse de administrația locală!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat sâmbătă, 22 martie, un amical cu Corvinul Hunedoara, meci încheiat cu scorul de 2-2!
MOLDOVA NOUĂ – Strategia de dezvoltare a Clisurii Dunării a fost recent prezentată la Centrul Cultural pentru Tineret din Moldova Nouă. Cu un buget de aproximativ 3 milioane de euro, finanţările se adresează mediului public și privat, dar și parteneriatelor dintre acestea!
REȘIȚA – Fotbaliștii antrenați de Flavius Stoican vor relua pregătirea luni, 20 ianuarie, la baza sportivă din Valea Domanului! CSM Reșița are programate deja câteva amicale, iar prima parte a cantonamentului de iarnă se va desfășura la stadion, după care, în februarie, rosso-nerii vor merge în Antalya. Acolo vor juca mai multe partide de verificare în compania unor formații mai puternice!
CARANSEBEȘ – Voleibalistele antrenate de prof. Laura Andrei s-au întors victorioase de la Timișoara, după un meci de cinci seturi contra unei echipe care vrea și ea promovarea în prima ligă!
REȘIȚA – Astăzi, 18 ianuarie 2025, pasionații de mașini clasice au putut vedea, în Centrul Civic, o expoziție impresionantă de vehicule de epocă, care combină frumusețea designului clasic cu povestea fascinantă a fiecărei mașini!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă reorganizarea administrativă ar pune lacătul pe primăriile mici, scăderea cheltuielilor de funcționare ar atrage cu sine majorarea celor investiționale!
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, crede că, așa cum a prevăzut încă de anul trecut, planurile de reindustrializare a Caraș-Severinului se concretizează deja, inclusiv prin venirea americanilor la combinatul reșițean!
MUNTELE MIC – Un mehedințean de 57 de ani a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor, după ce s-a simțit rău pe traseul dintre Cuntu și Țarcu!
ȘOPOTU NOU – Este fapta pentru care un tânăr de 27 de ani din Șopotu Nou a fost reținut. Ar fi intrat peste mamă și tatăl său vitreg, înarmat cu două cuțite.
Și nu este vorba despre o ieșire, doar că terorizarea părinților, presărată cu violarea de domiciliu și amenințările cu actele de violență, au culminat acum cu amenințarea cu moartea și isprava cu cele două cuțite!
CARAŞ-SEVERIN – Cel mai longeviv eveniment de iarnă din România, Caravana Distracției, poposește în acest weekend la Muntele Mic, pe Pârtia Borlova, între 17 și 19 ianuarie. Evenimentul promite distracție non-stop într-unul dintre cele mai pitorești colțuri montane ale țării, renumit pentru peisajele sale impresionante și apusurile spectaculoase!
CARAŞ-SEVERIN – Cinci proiecte ce vizează restaurarea unor lăcaşuri de cult din Caraş-Severin au fost desemnate câştigătoare anul trecut în cadrul apelurilor de finanţare. Primele etape de implementare vor fi demarate în perioada următoare, susţin reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului!