CARAŞ-SEVERIN – Angajatorii caută specialiștii de la laminoare, de la topitorie și turnare continuă. În Suedia sunt disponibile cele mai multe posturi, 90 la număr, dintr-un total de 246 oferite de angajatorii Spațiului Economic European, prin rețeaua românească a EURES!
CARAȘ-SEVERIN – La prima conferință de presă a filialei Alianța pentru Unirea Românilor Caraș-Severin, medicul chirurg Romeo Dumitrescu a susținut o declarație amplă privind situația sistemului sanitar, criticând atât măsurile legate de concediile medicale, cât și politicile guvernamentale în domeniul sănătății publice și al siguranței alimentare!
CARANSEBEȘ – După victoria din prima etapă de la Oradea, fetele antrenate de prof. Laura Andrei au trecut și de CS Universitatea de Vest Timișoara, într-o partidă disputată sâmbătă în Polivalenta din Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre bugetul alocat de Guvern, prin Programul pentru Școli al României, votat de aleșii județului, care au…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a anunțat semnarea, în calitate de coinițiator, a unui proiect de lege istoric, pentru prevenirea și combaterea femicidului, un act normativ care își propune să aducă în legislația românească o recunoaștere explicită a uciderii unei femei doar pentru că este femeie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Reșițeanul Robert Lupu a fost numit în cadrul Comisiei Tehnice a Federației Mondiale de Minifotbal (World Minifootball Federation – WMF), potrivit unui anunț al Federației Române de Minifotbal!
REȘIȚA – După o pauză îndelungată, handbalul feminin juvenil din Caraș-Severin a făcut un pas important înainte odată cu organizarea Campionatului Județean de junioare IV! Competiția a adunat la start mai multe echipe din județ și a demonstrat că interesul pentru acest nivel de vârstă este în creștere, oferind un început promițător pentru viitorul handbalului feminin local!
REȘIȚA – „Pas cu pas, griul comunist dispare din Reșița!“, anunță primarul Ioan Popa, după semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea energetică a trei blocuri-turn din Govândari!
CARAȘ-SEVERIN – În prag de sărbători, Direcția Silvică Caraș-Severin pune la dispoziția consumatorilor păstrăv viu, crescut în propriile păstrăvării, în ape curate de munte, ceea ce garantează un produs de calitate superioară!
CARAȘ-SEVERIN – Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Lumea poveștilor“ revine în acest an la Reșița și Caransebeș, între 6 și 13 decembrie 2025, marcând ediția a VIII-a a unui eveniment devenit tradiție pentru cei mai tineri spectatori din județ!
REȘIȚA – Odată cu începutul lunii decembrie, atmosfera festivă a cuprins și Centrul Civic al municipiului, unde patinoarul sezonier și-a deschis porțile pentru copii, tineri și familii dornice de distracție în aer liber!
CARANSEBEȘ – Localitatea Borș, de lângă Oradea, a găzduit la finalul weekend-ului trecut prestigiosul turneu internațional de judo „Cupa de Aur”, o competiție care a reunit peste 400 de sportivi proveniți de la cluburi din România, Ungaria și Republica Moldova!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă urgențele din perioada minivacanței au fost reduse ca număr, n-au lipsit peripețiile de pe drumurile județului, concentrate în jurul Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a pus în discuție lichidarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară care ar fi trebuit să pună pe roate proiectul vizând realizarea domeniului schiabil Nedeia. Deocamdată doar s-a stat și s-au încasat salarii…
REȘIȚA – Grupul de Acțiune Locală (GAL) Reșița a primit, marți, în cadrul unui schimb de experiență, vizita unei tinere echipe de la GAL Arad Est. Complementar prezentărilor de proiecte, participanții au efectuat vizite la obiectivele deja finalizate din municipiu (Blocul fetelor, drumurile de acces din Dealu Mare, școlile și grădinițele modernizate din Dealu Mare și Mociur), precum și în zone care vor beneficia de investiții în actualul ciclu de finanțare (Moara Juracek și ZUM Traian Lalescu)!
REȘIȚA – Se caută, pentru a treia oară, executant pentru proiectul „Furnizarea, montajul și instalarea unui sistem de digitalizare a parcărilor (smart-parking)“!
REȘIȚA – Bărbatul de 40 de ani din Reșița și un coleg de „breaslă” din București se dădeau angajaţi ai unei companii furnizoare de gaze naturale pentru a intra în casele oamenilor și a le fura bunurile și banii!
REȘIȚA – Șahul de performanță din Caraș-Severin a avut parte de cel mai intens și valoros duel al anului: „Memorialul Bikasz–Cirica Andrei”, ajuns la ediția a XV-a! Competiția s-a desfășurat la Sala Polivalentă din Reșița și a reunit 36 de jucători cu vârste cuprinse între 6 și 83 de ani”!
