HERCULANE – Un loc cu totul special special din incinta Băilor Neptun este terasa de la etajul superior, unde pe…
CARANSEBEȘ – Dan Paici, cunoscut sub numele de „Lupul Singuratic”, personaj nu doar aparte, ci şi foarte simpatic, are 68 de ani, s-a născut la Râmnicu de Jos, judeţul Constanţa, a copilărit la Sulina, iar acum trăieşte lângă Caransebeş, pe drumul spre Poiana Buchin!
REȘIȚA – Ai de toate și totuși ceva nu-ți convine. Iar când obții ceea ce vrei, nici așa nu e bine. Trio-ul Betty-Dave-Michelle e doar un exemplu!
CARAŞ-SEVERIN – În 2020, membrii asociaţiei ce îşi are sediul în Valeapai, dar şi sute de voluntari, s-au implicat în renovarea de case sărăcăcioase din Banat, au făcut bucurii celor care au mai puţin decât noi, au renovat morile din Caraş-Severin!
Dragi cititori, dragi colaboratori, vă mulţumim pentru anul 2020 şi pentru încrederea acordată! Suntem bucuroşi să ne trăim povestea alături…
CARANSEBEȘ – 60 de cadre medicale de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) s-au vaccinat astăzi, după ce la primele ore ale dimineții s-au primit 160 de doze din vaccinul anti-Covid!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În paralel cu lucrările la introducerea liniei de tramvai se derulează și cele la construirea depoului modern. Deocamdată, încă stă în picioare „fantoma” celui vechi, care urmează să fie pusă la pământ!
CARAȘ-SEVERIN – De două luni se tot vorbeşte despre schimbările de macaz politic a doi liberali din Consiliul Judeţean, Viorel Bașag și Bogdan Miloș, culminate cu excluderea lor din formaţiunile locale ale PNL. Vă prezentăm azi două posibile motive, aflate pe surse, ce-i drept, pentru care cei doi au întors armele împotriva PNL și votează cot la cot cu Crina şi consilierii PSD!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în mediul urban, cu precădere în municipiul reşedinţă de judeţ, Reşiţa, putem cădea de acord că natura s-a cam întrecut cu gluma, apa nefiind bună nici în pantofi, nici în motoarele autoturismelor şi nici în tramvaiele cu podea joasă, în mediul rural lucrurile stau puţin diferit!
REȘIȚA – Încheierea contractului de asociere între Municipiul Reșița și firma din Botoșani are drept obiectiv crearea de noi activități sportive, recreative și distractive de care se pot bucura cetățenii în această iarnă!
CARAŞ-SEVERIN – Directorul Direcţiei Silvice Judeţene susţine că anumite ocoale întâmpină dificultăţi de exploatare, după ce inspectorii Gărzii Forestiere (GF) au retras atestatele. În replică, şeful GF spune că atestatele s-au retras din cauza pagubelor constatate la respectivele ocoale!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș va întâlni vineri, 5 noiembrie, de la ora 14:00, în deplasare, CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu! După patru înfrângeri la rând, echipa pregătită de Dorian Arbănaș a obținut un punct etapa trecută, cu CS Gilortul Târgu Cărbunești (scor final 2-2), și este pe locul 6, cu 11 puncte în 10 etape. Pandurii Târgu Jiu este pe locul trei, cu 20 de puncte!
REȘIȚA – Ciclistul reșițean, legitimat acum la Steaua București, se simte împlinit pentru că a reușit tot ce și-a propus în acest sezon și a ajuns pe locul 4 în lume! Pe primul loc se află elvețianul Claudio Imhof, urmat de americanul Ashton Lambie, pe trei este italianul Jonathan Milan, iar reșițeanul se află pe patru, într-un clasament din care fac parte sportivi de mare valoare!
CARAȘ-SEVERIN – Sportivul Marcus Aurelius Andrei Lungu, antrenat de Adrian Lungu, de la clubul ACS Complex Gym Oțelu Roșu, a participat recent la o competiție internațională de mare anvergură, acolo unde cărășeanul a reușit să câștige trei medalii!
REȘIȚA – Primăria Reșița a semnat astăzi contractul pentru lucrările de reabilitare a școlii gimnaziale de pe strada Gratz, care ar trebui să arate ca nouă la finalul anului viitor. Valoarea contractului este 9.382.001,86 lei (1.520.210,13 lei contribuție de la Bugetul Local), iar durata de execuție este 12 luni!
CARANSEBEȘ – Lotul Naţional de Culturism şi Fitness al României a plecat în cursul dimineţii de miercuri spre Spania, la Santa Susanna, unde, în perioada 3-8 noiembrie, se va desfăşura Campionatul Mondial de Culturism și Fitness – IFBB World Championships 2021. Din delegaţia ţării noastre face parte şi caransebeşeanul Dorian Armaş!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărăşean susţine că Guvernul Cîţu e dispus să cumpere teste rapide foarte scumpe, catalogând licitaţia ca fiind „un nou tun de proporții de tip UNIFARM“!
CARANSEBEȘ – Cu 100 de pacienți Covid-19 în medie pe zi de câteva luni, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) simte presiunea consumului de oxigen, vital pentru cei aflați în stare gravă!
REȘIȚA – Consiliul Local al Municipiului Reșița, întrunit în ședința ordinară de la sfârșitul lunii octombrie, a aprobat noi modificări în legătură cu stabilirea impozitelor și taxelor locale!





