Pentru fapte bune, susţineţi Asociaţia Acasă în Banat și în 2021! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În 2020, membrii asociaţiei ce îşi are sediul în Valeapai, dar şi sute de voluntari, s-au implicat în renovarea de case sărăcăcioase din Banat, au făcut bucurii celor care au mai puţin decât noi, au renovat morile din Caraş-Severin!

 Despre faptele lor bune şi implicarea lor acolo unde nimeni nu mai are timp, noi am tot scris. Chiar înainte de Crăciun au renovat, într-o singură zi, o casă a unei familii cu 10 persoane din Ramna.

Iar bilanțul lor, în câteva cuvinte, arată cam așa: „Anul 2021 a fost unul atipic, însă noi ne-am continuat misiunea de a face fapte bune pentru oamenii și comunitățile din Banat. Ne-am străduit să ne îmbunătățim activitatea continuu, să învățăm din greșeli pentru a obține cele mai bune rezultate. Și iată ce am reușit în 2020: 13 mori de apă renovate în 4 localități; 30 de fațade tradiționale renovate în cadrul proiectului Color the Village; 3 case renovate pentru familii defavorizate și 1 în construcție de la zero; 800 de familii ajutate cu alimente și produse de curățenie, în peste 100 de localități din Timiș și Caraș-Severin; peste 60 de tablete cu internet, laptopuri, calculatoare și smartphone-uri donate familiilor cu copii, pentru școala online; 30 de rețete tradiționale documentate în cadrul proiectului <<La masă în Banat>>. Toate acestea au fost posibile pentru că mai bine de 600 de voluntari au contribuit cu mii de oră de muncă și multă dragoste pentru oamenii și locurile care ne înconjoară. Zeci de companii și sute de donatori individuali au susținut cu bani, materiale de construcții, produse alimentare, dotări, prestări servicii, pentru a ajunge la acest rezultat. Tututor vă mulțumim și vă îmbrățișăm! Anul 2021 va veni cu noi și noi provocări dar suntem pregătiți și motivați să continuăm așa că fiți alături de noi și hadeți să facem fapte bune“, spun cei de la Asociaţie.

Sigur că au dat o şansă multor familii. De aceea, în 2021 trebuie sprijiniţi. Cu donaţii. Să îi ajutăm să facă fapte bune în continuare!

JCS-Nina Curiţa

Asociația Acasă în Banat

Banca Transilvania:

Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

OTP Bank:

Cont LEI: RO80OTPV190001300530RO01

PayPal: [email protected]

Revolut: 0748918091“