ZLAGNA – Evenimentul s-a produs în această dimineață în apropiere de Caransebeș, spre satul Zlagna, aparținător comunei Turnu Ruieni!
ORAVIȚA – Trupul neînsuflețit al bebelușului a fost depus la morga spitalului, unde necropsia urmează să stabilească și cauza decesului!
REŞIŢA – Pentru reabilitarea scărilor din Moroasa II, administraţia locală va aloca peste 12 milioane de lei. Proiectul este unul de amploare şi prevede reconfigurarea întregii zone!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Cristian Ștefănescu estimează că circulația în zonă se va redeschide la finele lunii mai. Estimare pe care nu o putem ignora, întrucât aparține directorului de proiect al tramvaiului reșițean!
CARAŞ-SEVERIN – În fiecare an, campania de împăduriri, denumită generic Luna plantării arborilor, se desfăşoară în perioada 15 martie – 15 aprilie!
REŞIŢA – Obiectivul va fi amplasat în zona Mociur şi va cuprinde cinci componente. Valoarea totală a proiectului pentru construirea campusului şcolar este de 122.623.021,37 lei, cu finanţare prin PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Asociaţia culturală „Călător prin România“ a demarat de curând o acţiune în judeţul Caraş-Severin, judeţ care a fost votat în 4 septembrie „Destinaţia anului 2021“. O veste bună, de altfel, pentru toţi turiştii care se hotărăsc să exploreze frumuseţile din Banatul Montan!
CARAŞ-SEVERIN – În ciuda contestaţiilor pentru tronson şi a diverselor piedici apărute, preşedintele Consiliului Judeţean dă asigurări că drumul spre Grădinari va fi gata în decembrie 2021!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o impresionantă conductă din ceramică vitrificată, pentru canalizare, care va trece prin patrimoniul a patru firme până să poată fi integrată în reţeaua oraşului!
REŞIŢA – O altă unitate de învăţământ de prestigiu din Reşiţa se află în programul de modernizare derulat de către municipalitate!
REȘIȚA – Cei trei reșițeni care au participat la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo vor fi premiați joi pentru că au reprezentat cu mândrie orașul Reșița și România!
REȘIȚA – CSM Reșița a fost eliminată miercuri, 8 septembrie, din Cupa României, scor 1-2 în Valea Domanului, de Ripensia Timișoara, după numeroase greșeli de arbitraj care au influențat soarta partidei!
VERMEŞ – Hotărârea a fost emisă miercuri, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin (CJSU), convocată la Palatul Administrativ de prefectul Cristian Gâfu. În urma analizării situaţiei epidemiologice s-a constatat că în localitatea Vermeş se înregistrează o incidenţă de 2,02/1000 de locuitori, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 08.09.2021!
CARAŞ-SEVERIN – Secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, a explicat în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale, câteva din noutăţile legislative de interes pentru comunităţi!
CARANSEBEȘ – Gabriel Jurescu a fost singurul candidat la concursul pentru postul de director financiar-contabil!
CARAŞ-SEVERIN – Rezultatele controalelor silvice de săptămâna aceasta cuprind un dosar penal pentru fals informatic, o sancţiune contravenţională de 10.000 de lei şi confiscarea de material lemnos valorând aproape 20.000 de lei!