Două luni pentru finalizarea muzeului mineritului de la Anina - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

ANINA – Proiectul european, prin care una dintre cele mai adânci mine din Europa este pe cale să devină cel mai mare muzeu al mineritului din România, este realizat, deocamdată, doar în proporție de aproape 50 la sută, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 30 noiembrie 2021!

„Conform proiectului, noul obiectiv va deveni un adevărat motor pentru dezvoltarea orașului și se dorește un model de bună practică pentru celelalte zone miniere ale Regiunii Vest. Proiectul urmărește trei mari obiective: restaurarea, conservarea și reabilitarea monumentelor Puțul I și Mașina de extracție cu aburi, care compun ANSAMBLUL PUȚULUI I, ANINA; amenajarea și dotarea monumentelor Puțul I și Mașina de extracție cu aburi, în scopul înființării Muzeului Mineritului Anina; promovarea noului Muzeu al Mineritului Anina și însușirea rolului de Centru polizator în dezvoltarea locală și regională”, spun cei de la ADR Vest, care au fost la Anina să verifice în ce stadiu de implementare se află proiectul.

Potrivit oficialilor ADR Vest, proiectul înregistrează un progres de 49,34%, cu un stadiu valoric al lucrărilor de 46,33%, termenul de finalizare fiind 30 noiembrie 2021. 15 milioane de lei, dintre care 14,5 milioane reprezintă sume nerambursabile, sunt banii de care beneficiază Primăria Anina în încercarea de a reconverti orașul care a cunoscut o perioadă de prosperitate cu ajutorul mineritului, într-un oraș al turismului, cu ajutorul fondurilor europene. Mai exact, fosta mină, ridicată acum două secole, ar trebui să devină un punct de atracție pentru vizitatorii Banatului Montan.

JCS-L.A.