CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la contractele individuale de muncă perfectate în primele 9 luni ale anului, la angajatori din județ!
BUCHIN – Anul 2025 a fost, pentru administrația locală din comuna Buchin, unul ușor mai bun comparativ cu alte unități administrativ-teritoriale din județul Caraș-Severin, potrivit declarațiilor primarului Gheorghe Coilă!
CARAȘ-SEVERIN – E isprava unui cărășean pripășit tocmai prin județul Satu Mare! Bărbatul de 46 de ani, din judeţul Caraş-Severin, era cioban la o fermă și s-a certat cu femeia din cauza banilor și a stării de sărăcie în care trăiau!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un băiat de 17 ani care i-a aruncat omului legii o sticlă în cap, de la etajul al doilea. O tânără de 21 de ani, din grupul de petrecăreți, care a aruncat cu un bolovan spărgând luneta autospecialei de poliție, a fost pusă sub control judiciar!
CARAȘ-SEVERIN – Adică un dar oferit de șeful județului, Silviu Hurduzeu, la botezul copilului chirurgului Bhupinder Singh, care a ajuns…
CARANSEBEȘ – Pentru cea mai iubită echipă a Banatului, CSȘ Caransebeș este o sursă nesecată de talente. Dan Alexa, Denis Radu și, mai nou, Sebi Avramescu și Cosmin Mihăescu sunt exemple elocvente, iar alb-violeții n-au uitat acest lucru!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au aprobat scoaterea din fondul forestier a suprafețelor de pădure necesare pentru a lega Caraș-Severinul de Hunedoara și Timiș. Mai exact, vorbim despre 13,9 hectare, necesare pentru implementarea a două proiecte, unul în parteneriat cu județul Timiș, celălalt cu Hunedoara, ambele vizând tronsoane din DJ 684!
ZĂGUJENI – De data aceasta, zilele trecute, la școala gimnazială din localitatea Zăgujeni. Mama unui elev de clasa a V-a a sesizat Poliția Municipiului Caransebeș că fiul său a fost agresat fizic de mai mulți copii la școala din satul aparținător comunei Constantin Daicoviciu!
CARAȘ-SEVERIN – Echipa de șah din Teregova, afiliată la Dacus Archery Club (D.A.C.) – Asociație Sportivă Privată, a reușit o performanță remarcabilă în acest an, promovând în Divizia A, al doilea eșalon valoric al șahului românesc, imediat sub SuperLigă!
ORAVIȚA – Primarul Costel Ursu anunță inițierea unui proiect esențial pentru viitorul orașului: înființarea unei secții de balneofiziokinetoterapie, alături de alte compartimente medicale care pot revitaliza activitatea Spitalului Orășenesc și pot contribui la dezvoltarea economică a localității!
REȘIȚA – Nemulțumit de lipsa de continuitate în rezultate, Flavius Stoican trage un semnal de alarmă la adresa fotbaliștilor pe care-i pregătește! Antrenorul crede că echipa poate mai mult și că progresul vine doar prin efort constant, muncă suplimentară și implicare totală!
CARAȘ-SEVERIN – Un nou semnal de alarmă este tras la Băile Herculane, unde una dintre cele mai emblematice clădiri ale stațiunii – Vila Elisabeta – riscă să ajungă din nou în mâini private!
CARANSEBEȘ – Stopate la jumătatea lunii septembrie din cauza scandalului de luare de mită în care a fost implicat fostul manager, lucrările merg mai departe, de data aceasta realizate de către angajații municipalității!
REȘIȚA – Luptătorii care au reprezentat Reșița la Cupa României U15, U17 și Campionatul Național pe Echipe U15 au obținut rezultate de excepție, confirmând încă o dată valoarea și tradiția școlii reșițene de lupte!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană speră că va obține cel puțin 121.000 de euro, cât este prețul de pornire pentru imobil, care nu va putea fi redus indiferent de numărul de proceduri de licitație care se vor face!
CARAȘ-SEVERIN – ADI Intercom Deșeuri anunță că operatorul Brantner s-a apucat de treabă pe colectările de acest gen!
REȘIȚA – Antrenorul secund de la CSM Reșița, Ovidiu Popescu, a bifat o nouă etapă importantă în cariera sa profesională, după ce a obținut Licența UEFA A, una dintre cele mai prestigioase calificări din fotbalul european!
MOLDOVA NOUĂ – Un nou pas înainte pentru sistemul sanitar din Caraș-Severin: pe 23 octombrie 2025, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construirea Centrului de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă“!
REŞIŢA – Invitație la un nou episod al proiectului „Niște artiști și un muzeu «închis». Atunci când arta angajează un public plictisit“. Intitulat „1 MP de Artă 1 MP de Artist“, evenimentul va avea loc mâine, 29 octombrie, cu începere de la ora 17, la Centrul Cultural Școala Pittner!
