CARAȘ-SEVERIN – Potrivit datelor ANRSC, prețul combinat al unui metru cub de apă livrat și al unuia preluat la noi…
REȘIȚA – Municipiul Arad a găzduit pe 3 aprilie etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la baschet – liceu, băieți, competiție organizată de Inspectoratul Școlar Județean Arad. Evenimentul a debutat într-un cadru festiv, marcat de intonarea imnului României, moment ce a dat tonul unei zile pline de energie, competiție și fair-play!
REȘIȚA – ACS Sporting Banat continuă să confirme implicarea în formarea tinerilor sportivi, îmbinând pregătirea fizică cu dezvoltarea caracterului și…
CARAȘ-SEVERIN – Detașamentul de Pompieri Reșița a desfășurat astăzi un antrenament specific de salvare a persoanelor căzute în lacuri înghețate, acțiunea fiind organizată în conformitate cu dispozițiile transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență!
CARAȘ-SEVERIN – Începută la DSP cu managerii de spital, dezbaterea informativ-educativă va continua sub o formă sau alta la nivelul…
CARAȘ-SEVERIN – Condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei fete, cazul lui Iancu Măran privind reexaminarea sentinței, cerere făcută de persoane necunoscute, s-a judecat joi la Tribunalul Caraș-Severin!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Teatrul de Vest Reșița anunță premiera spectacolului „Oameni, locuri și lucruri“ de Duncan Macmillan, în regia lui Horia Suru. Reprezentațiile vor avea loc în 3, 4 și 5 aprilie 2026, de la ora 19:00, la sediul teatrului!
BOCȘA – Căutat este Gică Lăbonțu, de 71 de ani, dispărut din orașul Bocșa. Bărbatul ar fi plecat singur de acasă, încă din 25 martie, iar de atunci nu s-a mai întors!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru data de 1 aprilie, a fost emis ordinul de începere pentru lucrările de întreținere periodică pe DN 57, între Moldova Nouă și Radimna. „Lucrările, executate de Drumuri și Poduri Banat – DPB, vizează așternerea unui covor asfaltic nou pe aproximativ 14 km de drum. Termenul de finalizare este de 60 de zile.“, ne asigură Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara!
CARAŞ-SEVERIN – Au prins curaj victimele violenței domestice de la sate, în cazul cărora creșterea a fost de 96%! Și asta în contextul în care, per ansamblu, în Caraș-Severin, violența domestică este sesizată din ce în ce mai rar!
CARAȘ-SEVERIN – Sumar bilanț de activitate parlamentară! Cine sunt și ce au făcut cei cinci deputați și doi senatori ai Circumscripției electorale nr. 11 de la preluarea mandatelor! Gheorghe Vela vorbeşte continuu prin Parlament!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit INS, acesta s-a menținut negativ în decembrie, ca de altfel pe parcursul întregului an 2025!
OȚELU ROȘU – Misiunile au vizat atât siguranța și confortul cetățeanului, cât și descurajarea consumului de alcool în public și a fumatului în spații publice!
CARANSEBEȘ – … și măsuri de sprijin pentru categoriile vulnerabile. Asta spune deputatul social-democrat cărășean, care crede că oficialii nu ar trebui să explice problemele apărute la acest capitol, ci să le rezolve!
REȘIȚA – Un nou gest de solidaritate pentru cei mai mici pacienți ai județului a fost făcut de Filiala de Cruce Roșie Caraș-Severin. Organizația a donat 640 de cutii de scutece pampers către secția Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița!
REŞIŢA – Protest cu două fețe la Reșița: scandări la Primărie, acuzații între AUR și primarul Ioan Popa pe tema taxelor și impozitelor!
BĂILE HERCULANE – În timp ce ne așteptam ca lucrările să fie aproape terminate, zilele trecute de-abia a fost eliberată autorizarea de construire!
CARAȘ-SEVERIN – Din fericire, dintre acestea, în medie, doar una pe zi a fost pentru restabilirea ordinii publice!
CARAȘ-SEVERIN – Federația Română de Fotbal a stabilit prin tragere la sorți perechile din fiecare regiune pentru duelurile din barajul de promovare în Liga 3, care va avea loc la vară. Campioana din Caraș-Severin o va întâlni pe cea din Gorj, unde, în prezent, Liga a IV-a e condusă de CSC Negomir!
