Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Concursul Național Școlar de karate s-a desfășurat recent la Târgoviște, unde au participat 858 sportivi, de la 52 de cluburi! Au fost concurenți nu doar din învățământ sau din WUKF, ci și din Karate Fudokan, invitat fiind la această competiție Constantin Căliman, la bază antrenor de karate, președinte al Federației Mondiale Fudokan și director adjunct al Federației Sportului Școlar și Universitar (FSSU), aflată în subordinea Ministerului Educației!

CARAȘ-SEVERIN – 77,5 milioane lei, TVA inclus, vor sosi în Caraș-Severin pe 35 de proiecte depuse de 23 de primării. Este „felia” care revine județului din totalul celor 780 de noi contracte de finanțare în valoare de 1,5 miliarde lei, depuse la nivel național prin componenta C10 Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și semnate recent de ministrul Cseke Attila!

Caraş-Severin, Romania









Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Peste 400 de înotători s-au întrecut sâmbătă, 9 noiembrie, la Cupa Banatul, competiție ce a fost organizată la Complexului Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster”. Sportivii reșițeni au reușit să câștige un număr impresionant de medalii, dintre care 5 au fost de aur, 9 de argint și 3 de bronz!

REȘIȚA – Pilotul reșițean Claudiu Ciucă s-a clasat pe locul 3 la etapa de la Baia Mare, cu timpul de 3:23,075, pe al său Seat Cupra TCR! Pe locul secund a fost un alt pilot reșițean de la CB Rally Vest, este vorba de George Șchiopulescu, care a înregistrat un timp de 3:19,951. Locul I a fost ocupat de Dudu Șenchea, care conduce un Mitsubishi Evo VIII și a obținut timpul de 3:18,243!

REȘIȚA – Trei tineri baschetbaliști reșițeni au fost împrumutați de CS Ciocan Cristina la CS Heart Severin pentru sezonul competițional 2023/2024! Staicu David (foto dreapta), Berinde Eduard (foto mijloc) și Geiszvinkler Norbert (foto stânga) vor evolua în Campionatul Național de U13 pentru clubul din Severin, deoarece formația CS Ciocan Cristina nu este încă afiliată la Federația Română de Baschet!