Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – După ce în ultimii ani au fost probleme cu căldura în clase la cele două școli, Primăria Caransebeș a finalizat recent lucrările de montare a unor centrale termice noi atât la Școala Generală 2 din cartierul Pipirig, cât și la Școala de Muzică de la Colegiul Național „C.D. Loga”, acolo unde a fost montată și o pompă de apă!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAŞ-SEVERIN – Actul normativ privind combaterea creşterii preţurilor la alimente este una dintre primele măsuri avute în vedere de noul Guvern. Măsura vizează 8 alimente de bază care trebuie să se regăsească în coșul de cumpărături al oricărui român (pâine, lapte și brânzeturi, carne, ouă, ulei, făină și mălai, cartofi și legume proaspete, fructe proaspete) și este susţinută de către deputatul Silviu Hurduzeu!

PRIGOR – Pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr 2. Bozovici au fost solicitați să intervină, pe raza localității Putna, pentru extragerea unui copil care a căzut într-un râu, posibil înecat. La fața locului s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, ulterior fiind direcționat la caz și elicopterul SMURD!

CARAȘ-SEVERIN – Fabricate sau nu, documentele le-au adus o scurtă amânare de la zbor, cel puțin până la următoarea ședință a Consiliului Județean. Potrivit șefului județului, blocajele din CJ stau în 15 milioane de lei pentru care consilierul Crina ar pune presiune, pentru a-i suplimenta la DJ 608, drum de care se ocupă colegul de partid social-democrat Bejeriță!