CARANSEBEȘ – Protagoniști: consilierii locali, șefa Pieței Gugulanilor și primarul Felix Borcean, proiectul edilului nefiind votat de alianța de conjunctură…
REȘIȚA – Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și Aquacaraș s-au unit pentru a face din CSM Reșița o echipă puternică, care pe viitor să evolueze în Superligă! Momentan, obiectivul este play-off-ul Ligii 2, iar o prezență în primele șase echipe îi face pe conducătorii clubului reșițean să spere la mai mult: o promovare în Liga 1 încă din acest sezon competițional!
ACTUALITATE – Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, astăzi, anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Decizia implică reluarea întregului proces electoral, inclusiv stabilirea unei noi date pentru alegeri!
REȘIȚA – După două zile de concurs, s-a încheiat etapa finală a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în orașul Călimănești. La această competiție au participat peste 100 de reprezentanți ai tuturor armelor Ministerului Afacerilor Interne!
REŞIŢA – Pentru reabilitarea scărilor din Moroasa II, administraţia locală va aloca peste 12 milioane de lei. Proiectul este unul…
CARANSEBEȘ – Influențele etilice la serviciu, fumatul în spații publice închise și neregulile la casele de marcat au fost sancționate contravențional!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Edilul Reșiței acuză funcționarii instituției de frânarea proiectului și speră să reușească deblocarea cu ajutorul ministrului Grindeanu!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi votat la două secții de votare diferite, fiind acum cercetată pentru infracțiunea de fraudă electorală!
MUNTELE MIC – Salvamontiștii cărășeni au fost cei care au marcat ziua de 1 Decembrie în stațiunea montană, cu tricolorul românesc și drapelul Salvamont! N-au fost însă doar momente de sărbătoare azi pe Muntele Mic. A fost nevoie și de intervenția salvatorilor montani și chiar a elicopterului SMURD Caransebeș, după un accident pe pârtie!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut, scor 28-33 (13-19), cu CSM Făgăraș, în etapa a III-a a Diviziei A și ocupă în prezent locul 4, cu 6 puncte. CSM Oradea este pe 3 cu același punctaj, iar pe primele două locuri, cu maximum de puncte după trei etape, se află CSM Odorheiu Secuiesc și CSM Făgăraș!
REȘIȚA – În chiar prima zi a noului an universitar, studenţilor Centrului Universitar UBB Reşiţa li s-a pus în vedere ce viitor îi aşteaptă!
CARAȘ-SEVERIN – Cele patru obiecte pirotehnice au fost găsite: trei în curtea Școlii Gimnaziale nr. 9, cu prilejul lucrărilor de reabilitare, iar cel de-al patrulea – la lucrările de infrastructură din oraș!
REȘIȚA – Sala de conferințe, reabilitată prin investiția de 150.000 de lei a Consiliului Județean (CJ). Lucru cu atât mai benefic cu cât, din 1987, nu s-a intervenit în niciun fel la clădirea Muzeului Banatului Montan (MBM)!
CARAŞ-SEVERIN – În schimb n-au scăpat restaurantele, barurile şi pizzeriile, dintre care 12 au fost temporar închise!
CARAȘ-SEVERIN – „Parcul Național Domogled-Valea Cernei nu este paradisul off-road-ului!”, titrează cei de la parcul național, după ce în weekend au aplicat amenzi în valoare de 12.000 de lei celor care au crezut că pe suprafața parcului se pot plimba cu ATV-ul fără să respecte legile și natura!
CARAȘ-SEVERIN – … Dunca tot promite să facă schimbări majore în Consiliul Județean!
CARAȘ-SEVERIN – Câini, pisici, cai, vaci pe domeniul public – abandonate? Deloc! Județul le are în grijă pe toate! Teoretic!
REȘIȚA – Cupa „Amatur /BEACTIVE” la tenis de masă a fost o competiție la care au participat 104 sportivi atât din țară cât, și din Serbia! Turneul a fost organizat la Sala Polivalentă din Reșița!
REȘIȚA – Cu ocazia Săptămânii Sportului European, Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin a organizat mai multe competiții amicale la mai multe sporturi, printre care și judo, cu scopul promovării mișcării și scăderii numărului de copii supraponderali. Sportivii antrenați de Dan Păștean au făcut mai multe demonstrații, în care au prezentat procedee specifice de judo!


