Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, mai multe lăcașuri de cult din Eparhia Banatului de Munte și-au cinstit ocrotitorul. Printre acestea, se numără Catedrala Episcopală din Caransebeș, schiturile de pe Muntele Mic și Semenic și Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, unde Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit duhovnicește!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Va fi închisă pentru două ore circulația rutieră pe DN 57, la Kilometrul 65+200 de metri, pe raza localității Cozla, la limita cu județul Mehedinți, astăzi, începând cu ora 16.00. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de detonare a versantului, după cum informează Poliția județului!

REȘIȚA – Un accident rutier implicând trei autovehicule s-a produs la intersecția dintre strada Nicolae Bălcescu și Bulevardul A.I. Cuza din Reșița. Potrivit salvatorilor, incidentul nu s-a soldat cu victime, la fața locului intervenind pompierii militari de la Detașamentul Reșița cu o autospecială de stingere cu apă și spună și cu o ambulanță SMURD, fiind asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor!