CARAȘ-SEVERIN – S-a ajuns în situația asta pentru că traseele județului nu acoperă tot necesarul, operatorii de transport nu mai…
CARANSEBEȘ – Contractul a fost semnat marți la sediul municipalității între primarul Felix Borcean și reprezentatul firmei care a câștigat licitația pentru furnizarea echipamentelor!
CARAȘ-SEVERIN – Deși marile lucrări de reabilitare s-au lăsat așteptate, unele de mai mică amploare, dar nu și de mică importanță, au fost realizate pe parcursul acestui an!
ARMENIȘ – Un grav accident de circulație, produs pe DN 6, la ieșire din Armeniș, spre Teregova, între un autotren și un autoturism, a fost raportat la 112!
CARANSEBEȘ – Aflat într-o avansată stare de degradare, amfiteatrul (sau scena cum o cunosc caransebeșenii) va avea o altă față,…
CARAȘ-SEVERIN – Transgaz a scos la licitație, în SEAP, contractul penru construcția conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Municipiul Reșița își consolidează poziția pe scena internațională a educației, prin participarea la Conferința Internațională a Orașelor din Rețeaua UNESCO Learning Cities, desfășurată în prestigioasa metropolă Al Jubail Industrial City, din Arabia Saudită!
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a transmis un mesaj în contextul dezbaterilor politice generate de turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Liderul PSD a criticat solicitările venite din partea USR, care cer sprijinul votanților social-democrați pentru candidatul Elena Lasconi!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful administrativului reșițean spune că, împreună cu șeful județului, va identifica soluții pentru finanțarea unei diferențe de 7-10 milioane de euro, bani necesari pentru implementarea în întregime a proiectului!
CARAȘ-SEVERIN – O femeie de 69 de ani, pasageră într-o remorcă neînregistrată în circulație, a sfârșit tragic sâmbătă, în urma unui stupid accident de circulație!
REȘIȚA – … de către nouă pictori acuareliști care, împreună, au realizat o lucrare în acuarelă de 9/1,14m, cea mai mare de până acum din țară. S-a întâmplat la București, când fiecare artist a pictat câte o clădire reprezentativă din capitală pe o porțiune de un metru a lucrării mari. Evenimentul a avut loc la inițiativa pictorului reșițean Ovidiu Iovanel, președintele Asociației Pictorilor Acuareliști (APA)!
CARANSEBEȘ – Echipa municipalității, CSM Caransebeș, a debutat sâmbătă pe teren propriu cu Universitatea NTT Data Cluj, principala favorită la promovare din Divizia A 2 Vest!
REȘIȚA – Echipa pregătită de Flavius Stoican a fost foarte aproape să obțină un punct, dar CS Mioveni a reușit ca pe final de partidă să marcheze golul câștigător și s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Analogia dintre politicieni și pere îi aparține șefului județului, care crede că „toamna“ când se văd poamele nu e acum, ci în preajma alegerilor!
CARAȘ-SEVERIN – Lipsa atestatelor și a rapoartelor de protecție la explozie sunt doar câteva din neregulile găsite de inspectorii cărășeni de muncă la unele stații de carburanți din județ!
CARAȘ-SEVERIN – O nouă ediție a Kinder Cup va avea loc duminică, 8 octombrie, în localitatea Mehadia! La această competiție juvenilă vor participa echipe din Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți! Turneul este organizat de clubul Mundo, în parteneriat cu Primăria Mehadia și Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin!
REȘIȚA – Memorialul „IOSIF MĂZĂRAN” are loc sâmbătă, 7 octombrie, pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița și va fi destinat juniorilor 3, copiilor 1, 2, 3, 4 și spiridușilor!
POJEJENA – Trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii unor fapte grave din sfera infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept sunt infracțiunile de care este acuzat Omer Radovancovici de către procurorii DIICOT Caraș-Severin!


