REȘIȚA – Este vorba despre podul rutier și pietonal peste râul Bârzava, aflat la intersecția străzii Fântânilor cu Bulevardul Revoluția…
ANINA – Într-un decor de poveste, drumarii ieșiți cu utilajele la deszăpezit pe DN 57B au reușit să surprindă superbii cai sălbăticiți de la Anina. De altfel, cei de la Secția de Drumuri Naționale Caransebeș, care au avut ocazia să-i observe frecvent, le-au amenajat și locuri unde să se poată hrăni și adăpa!
CARAȘ-SEVERIN – Trei din patru fapte penale comise în perimetrul unităților de învățământ sunt comise cu violență! Însă paleta infracțională a fost mult redusă față de anul anterior!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă la Reșița viiturile nu mai surprind pe nimeni, în alte părți apele își văd liniștite de… curs. Scriem asta după dialogurile purtate cu primarii mai multor comune aflate în zone din județ, unde anii trecuți apele ieșeau din matcă la ploi mai serioase. Acum însă, apele au trecut fără efecte serioase, cel puțin la nivelul localităților cu ai căror primari am discutat!
CARAȘ-SEVERIN – Vestea cea bună pentru cele trei sectoare a fost transmisă de către deputatul Dumitru Rujan!
REȘIȚA – Pompierii din cadrul ISU Caraș-Severin s-au antrenat alături de echipa de fotbal american Reșița Locomotives!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia apelurilor redirecționate anul trecut către polițiștii cărășeni. Și aproape 10% din totalul sesizărilor au atras sancțiuni pentru apeluri false ori abuzive…
CARAȘ-SEVERIN – Este obiectivul principal prezentat de antrenorul emerit Adrian Dacica, după ce a fost votat, în unanimitate, vicepreședinte al Federației Române de Lupte!
EFTIMIE MURGU – Asta a declarat Mihai Otiman, primarul comunei Eftimie Murgu, în timp ce ne vorbea despre investiții semnificative pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Printre proiectele în desfășurare se numără modernizarea iluminatului public, construirea unor drumuri noi și amplasarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice!
REȘIȚA – Acesta a fost motto-ul care a ghidat activităţile Atelierului „Steluțe de Crăciun“, desfăşurat recent la Centrul Mansarda. Într-un efort continuu de a fi parte din comunitate și de a promova resursele de pe plan local, ideea organizării a pornit de la Ioana Popa și Iudith Pau, două voluntare din Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi Spitalul de Psihiatrie „Dr. Slavoljub Bakalović“ din Vîrșeț vor beneficia de o finanţare de peste 4 milioane de euro prin Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027!
REŞIŢA – Capacitatea totală de transport pentru fiecare garnitură este de 9️2️ locuri, 2️8️ pe scaune. Patru dintre acestea sunt rezervate persoanelor cu mobilitate redusă sau femeilor însărcinate, un loc este pentru cărucior de copii și unul este rezervat căruciorului rulant pentru persoane cu dizabilități. În total 13 tramvaie bidirecţionale, de 18 m lungime, a căror achiziţie a fost finalizată de Municipiul Reşiţa în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat spune că Parlamentul a dat undă verde unei alocări 30 de miliarde de lei, care reprezintă un buget record pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii!
REŞIŢA – Transmisiile mecanice proiectate şi executate la Reşiţa vor echipa locomotivele CFR Călători, aduse la nivelul de exigenţă al prezentului!
CARAŞ-SEVERIN – Din cele peste 80 de hotărâri şi dispoziţii a căror legalitate a fost contestată de prefect, cele mai multe au provenit chiar de la vecinii din Palatul Administrativ!
REȘIȚA – Cartea lui Nicolae Sârbu, pledoarie față de locul unde a trăit și s-a format ca jurnalist! Un volum lansat la sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, apoi prezentat în cadrul premiilor revistei „Reșița literară”, pentru ca, în prag de sărbători, acesta să fie prezentat în cadrul dezbaterii despre viața spirituală a orașului, găzduită de Centrul UBB!
BOCȘA – Vehiculele au fost puse în circulație între Bocșa Montană și Bocșa Română, iar de azi și până pe 8 ianuarie vor circula din oră-n oră, urmând ca din 9 ianuarie să se revină la programul inițial, adică la fiecare 30 de minute în intervalul orar 6:00-14:00, respectiv din oră-n oră între orele 14:00-22:00!
CARAŞ-SEVERIN – La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis în ședința de miercuri, 21 decembrie, alocarea sumei de 218.495.733,92 de lei pentru 68 de teatre, opere și filarmonici din 45 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 32 de județe!
REȘIȚA – Complexul Municipal de Sport şi Sănătate „Ioan Schuster” a finalizat cu succes un nou proiect!
