CARAŞ-SEVERIN – Motoarele Diesel au condus, de departe, în topul preferinţelor conducătorilor cărășeni de maşini nou introduse în circulaţie!
OŢELU ROŞU – Declaraţia îi aparţine senatorului Luca Mălăiescu şi a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă susţinută recent la Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – Subliniază deputatul Marcel Vela, care crede că statul ar trebui să cheltuiască mai puțini bani și să lucreze mai mult pentru cetățeni, fără a majora taxele!
CARANSEBEȘ – Dan Paici, cunoscut sub numele de „Lupul Singuratic”, personaj nu doar aparte, ci şi foarte simpatic, are 68 de ani, s-a născut la Râmnicu de Jos, judeţul Constanţa, a copilărit la Sulina, iar acum trăieşte lângă Caransebeş, pe drumul spre Poiana Buchin!
REȘIȚA – Reunirea echipei CSM Reșița este programată pentru luni, 26 iunie, în Valea Domanului, iar Cristi Bobar a precizat…
REȘIȚA – Ai de toate și totuși ceva nu-ți convine. Iar când obții ceea ce vrei, nici așa nu e bine. Trio-ul Betty-Dave-Michelle e doar un exemplu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Până la sfârşitul lui martie, cărăşenii care vor să dezvolte o afacere se pot înscrie la un program gratuit de dezvoltare antreprenorială derulat de ADR Vest!
REȘIȚA – Turneul de șah rapid Memorialul „Prof. Ion Irimia”, organizat sâmbătă, 15 februarie, a ajuns la editia a X-a. Au participat 49 de jucători din Reșița, Caransebeș, Berzovia, Bocșa, Gârnic, Pecica, Teregova, Timișoara și Arad. Participanții au avut vârste cuprinse între 6 și 80 de ani!
REȘIȚA – Toată atenția celor de la CSM Reșița se îndreaptă acum spre Cupa României, dar și spre ultimele trei meciuri din campionat, care vor decide dacă formația din Valea Domanului va intra sau nu în play-off-ul de promovare! După excluderea din campionat a celor de la Mioveni, Reșița a coborât pe locul 4 în Liga 2!
CARANSEBEȘ – Sute de caransebeșeni au întâmpinat Noul An în stradă, la spectacolul de muzică, lasere și artificii pus în scenă în zona centrului istoric, care s-a umplut cu puțin timp înainte de miezul nopții. Nu au lipsit șampaniile, urările de „La mulți ani” și săruturile între îndrăgostiți, pentru că după focurile de artificii unii să se îndrepte către case pentru a continua petrecerea, alții spre localurile care au organizat astfel de evenimente!
CARAȘ-SEVERIN – Noul An să fie despre tine. Despre speranţa ta. Despre puterea ta de a vedea că există oameni care fac lumea mai frumoasă prin simplul fapt că există, că totul poate fi şi în puţin, că fericirea scânteiează în crâmpeie. Despre dorinţa ta de a nu mai agăţa clipe preţioase în tablouri goale…
REȘIȚA – Autospeciala de Poliție, condusă de un criminalist, se afla în misiune, acordase prioritate unui pieton, iar după ce a plecat de la trecere, a lovit femeia care se angajase în traversare, imediat după zebră!
CARAȘ-SEVERIN – Reprezentanții ISU Caraș-Severin au mai aplicat și 17 avertismente unităților turistice și de alimentație publică – aflate în pregătiri de Revelion – prinse călcând strâmb în materie de securitate la incendiu!
CARAȘ-SEVERIN – La Gala Fotbalului Cărășean au participat peste 200 de oameni din fotbalul cărășean, iar cei mai buni dintre ei în 2023 au fost premiați de către Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – Tradusă în cifre, ospitalitatea înseamnă 10.722 de paturi şi 25.596 de scaune, clasificate floral şi/sau galactic!
REȘIȚA – Primăria invită cetățenii să vină cu inițiative de investiție publică la bugetare participativă!
CARAȘ-SEVERIN – Imaginile, destul de rare, au fost surprinse de o cameră amplasată în Parcul Național Domogled-Valea Cernei!
REȘIȚA – Cei mai reprezentativi oameni ai fotbalului din Caraș-Severin din anul 2023 au fost premiați de către conducerea Asociației Județene de Fotbal! Printre invitații de marcă la acest eveniment din lumea fotbalului s-au numărat Daniel Oprița, antrenorul de la CSA Steaua București, și Ovidiu Popescu (jucător la FCSB), acesta fiind și cel mai reprezentativ fotbalist al județului din ultimii ani!
