CARAȘ-SEVERIN – Asta a precizat Silviu Hurduzeu, președintele CJ, întrebat în legătură cu problemele gestionării deșeurilor la nivel de județ!
REȘIȚA – Cursa nebună s-a încheiat abia după un accident, când oamenii legii au putut să-l imobilizeze. Totul a început marți, 14 octombrie, în jurul orei 10.55, când polițiștii reșițeni au încercat să tragă pe dreapta autoturismul care circula pe strada Țerovei din municipiu. Tânărul de la volan nu s-a supus semnalului polițiștilor, văzându-și de drum, luând-o pe mai multe străzi!
CARANSEBEȘ – Fondatorul Limonădăriei Nea Tică a fost unul dintre invitaţii speciali la evenimentul „Forum de Bun și Bine“, desfășurat la Palatul Parlamentului. Forumul a fost dedicat antreprenorilor, liderilor locali și inițiatorilor de proiecte care contribuie la dezvoltarea comunităților din România!
CARAȘ-SEVERIN – În cele trei zile libere de Sfânta Maria, în județ au fost înregistrate 66 de intervenții în situații de urgență, dintre care 4 la accidente rutiere, 17 la incendii de vegetație și deșeuri, unul dintre ele extinzându-se la o fânărie și la 10 stupi de albine!
CARAȘ-SEVERIN – Aflate în diverse faze de implementare, 130 de proiecte din județ, finanțate prin PNRR, provoacă migrene mai mult…
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a trecut în revistă stadiul lucrărilor de eficiență energtică derulate la mai multe unități de învățământ din municipiu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Toate s-au produs în weekend, când numărul celor care au avut nevoie de intervenția echipajelor SMURD s-a ridicat la 36!
REȘIȚA – Fațada unui bloc de pe Bulevardul Republicii nr. 4 a prins culoare printr-o nouă lucrare murală de mari dimensiuni, semnată de cunoscutul artist italian Millo, unul dintre cei mai apreciați artiști de street art din lume!
CARANSEBEȘ – Asta consideră directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, medicul specialist radiolog Ciprian Voina, în ceea ce privește prevenirea infecțiilor intraspitalicești!
REȘIȚA – În perioada 1–5 septembrie 2025, litoralul românesc a găzduit un eveniment cu adevărat special: Tabăra Națională de Para Karate dedicată persoanelor cu dizabilități, organizată într-un cadru inedit la Vama Veche. Evenimentul a cunoscut o creștere remarcabilă față de edițiile anterioare, reunind 30 de sportivi din 5 cluburi de arte marțiale care includ în componența lor și practicanți cu dizabilități!
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii au trecut la pas de vecinii de la Narcisa Zervești, 5-0, prin ”dublele” realizate de Neagu și Longa, pe lista marcatorilor înscriindu-se și Todor!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa, căci despre el e vorba, și-a sfătuit colegii din Consiliul Local să nu meargă la festivitățile, dacă vor fi, de începere a noului an școlar!
CARAȘ-SEVERIN – Inspectorii Registrului Auto Român din Caraș-Severin au descoperit recent un nou caz de improvizație periculoasă la o maşină. Astfel, autovehiculul prezentat pentru verificări a fost modificat în mod neconform, fiind descoperit un „nou mod de prindere“ pentru oala telescopului, o componentă esențială în sistemul de suspensie al mașinii!
CARANSEBEȘ – Dacă tot și-a suspendat în mare parte activitatea în semn de protest, de luni, 8 septembrie, la Judecătoria Caransebeș ar trebui să înceapă lucrări în regim de urgență la fațadele laterale și acoperiș. Sunt primele lucrări de reparații din ultimii 30 de ani la care este supusă clădirea monument istoric, ridicată între anii 1905-1906!
CARANSEBEȘ – Imaginile surprinse de camere arată clar patru agresori. Victima: un tânăr de 27 de ani din Caransebeș, bătut pe strada Nicolae Titulescu, desfigurat, a ajuns la spital cu fractură de maxilar! Totul s-a produs în 19 august, dar cercetările ar fi demarat abia la 4 zile, deși se sunase imediat la 112, incidentul fiind făcut public abia după ce a ajuns subiect de știri la nivel național!
REȘIȚA – Trei unități de învățământ preșcolar din municipiu au fost complet reabilitate și dotate, investițiile însumând aproape 10 milioane de lei, dintre care jumătate proveniți din bugetul local! Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit (PP) ”Floarea Soarelui” din cartierul Govândari și Grădinițele PP 2 și PN 3 din cartierul Muncitoresc, aflate în vecinătatea Școlii de Beton!
REȘIȚA – Un grav accident rutier s-a produs în prima parte a zilei, în cartierul reșițean Govândari. Un pieton care s-a angajat în traversarea trecerii a fost lovit în plin de un autoturism și proiectat la câțiva metri distanță, pe carosabil!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii au constatat și alte 8 abateri rutiere, au reținut 3 permise de conducere, toate pentru depășirea vitezei legale, și au retras 5 certificate de înmatriculare, pentru probleme tehnice!
REȘIȚA – Valentin Ciucur, unul dintre cei mai iubiți jucători din anii ’90 ai CSM Reșița, cu 87 de jocuri în prima ligă, va ocupa funcția de team-manager! Acesta se va ocupa de transferurile echipei și va superviza meciuri pentru a propune jucători de perspectivă. Totodată, el va sta și pe bancă în timpul meciurilor!





