ROMÂNIA. Refugiatul, rătăcit în munți, a putut fi salvat cu ajutorul tehnologiilor speciale de localizare, chiar dacă telefonul său avea…
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre cele necesare lucrărilor de gospodărire pe care județul le poate face în regie proprie. Ca de fiecare dată, s-a lovit de opoziția social-democraților, în vreme ce vechile firme continue să sifoneze banii județului!
REȘIȚA – După ce a salvat echipa de la retrogradare, Stoican și-a prelungit contractul cu CSM Reșița pentru încă un sezon! Antrenorul se gândește deja la strategia pentru sezonul viitor și a precizat faptul că, în ceea ce privește transferurile, se va încadra în bugetul clubului, chiar dacă își va dori un obiectiv mai îndrăzneț!
REȘIȚA – Partida decisivă pentru promovarea în Divizia A la șah dintre ACS Arad II și CS Muncitoresc Reșița se va desfășura la finalul acestei săptămâni!
CARANSEBEȘ – Chirurgul indian de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a reușit o nouă operație prin care a redat…
REŞIŢA – Indemnizaţiile de asigurări de sănătate pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite, conform prevederilor actelor normative în vigoare. Termenul de depunere a cererilor de recuperare este 5 – 25 ale fiecărei luni!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În condițiile în care răsar noi vlăstare în răsadnița electorală de la județ, Romeo Dunca nu se declară dispus să facă rabat de la nevoile cetățenilor, pentru a-și cumpăra liniștea politică în forul județean, nici după următoarele alegeri!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru acest sfârşit de săptămână, iubitorii de experiențe de neuitat sunt invitaţi pe frumoasa Vale a Almăjului. Asta pentru că, sâmbătă, 27 aprilie, de la orele 11.00, gazdele Maria și Remus Craia (casa cu nr. 541) din Rudăria organizează un nou brunch, sau, mai bine zis, o gustare ca la mama acasă, cu multe bunătăţi tradiţionale din această zonă a Banatului de Munte!
REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat sâmbătă, 20 aprilie, la Cupa Moșnița 2024, cu 6 sportivi și a obținut numeroase medalii!
ROMÂNIA – Jocurile politice ieftine, incompetența omniprezentă în zona politică și în cea administrativă, “lideri” politici de carton, fără educație și experiență profesională, dar cu veleități de oameni de stat, fac ca România să se afunde economic, social și politic într-o zonă “gri”, de care societatea românească a încercat mereu să fugă, în teorie, dar nu a fost niciodată hotărâtă să o facă!
CARANSEBEȘ – Decizia a fost luată recent de consilierii locali, la propunerea liberalului Simion Paica!
CARAȘ-SEVERIN – DN 6, fisurat la Plugova pe 300 de metri. Lucrări și între Cornea și Armeniș! Toate acestea dau bătăi de cap conducătorilor auto, care se văd nevoiți să stea la cozi de kilometri!
REȘIȚA – Sportivii de la Mystic Reșița au strălucit încă o dată pe plan internațional! Perechea Bogdan Walter Kostner& Andreea Daiana Dumitru a câștigat medalia de argint la WDSF European Championship Latin Youth, ce s-a desfășurat în Moldova, la Chișinău!
REȘIȚA – Fitch Ratings a acordat orașului calificativul BBB-, unul identic cu ratingul României. Lucru onorant pentru oraș, întrucât ratingul este unul stabil cu sugestie de investiții. Informația a fost dezvăluită recent de primarul Ioan Popa cu referire la bondurile verzi pe care primăria intenționează să le emită în legătură cu tramvaiul și panourile din viitorul parc fotovoltaic!
REȘIȚA – Este vorba despre donația făcută de către cei de la Titan Edilitara, din banii câștigați în instanță, recuperați de la Spitalul Județean, din care au dorit să returneze penalitățile de întârziere pentru facturile neplătite!
CARAŞ-SEVERIN – Efectivul pensionarilor s-a mărit, în schimb, cu 837 de persoane, faţă de luna precedentă!
REŞIŢA – Peste 16 milioane de lei vor fi investiţi în modernizarea corpului C al Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ din Reşiţa. Finanţarea a fost asigurată prin PNRR!
CARANSEBEȘ – Sute de caransebeșeni au participat noaptea trecută la slujbele de Înviere organizate la bisericile din municipiu. La Catedrala Episcopală, credincioșii au primit Lumina Învierii lui Iisus Hristos, adusă de la Ierusalim, de la episcopul Lucian, care la miezul noptii a rostit îndemnul: “Veniți de luați lumina!”
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut vineri, scor 0-1, în deplasarea de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a III-a din Seria a VIII-a! Unicul gol al partidei a fost marcat în prima repriză de Mancaș, din centrarea lui Făgărășanu. În ciuda acestui eșec, rosso-nerii se mențin pe primul loc, cu 48 de puncte!





