Théobroma Secret Cacao, companie pionieră în domeniul cosmeticelor naturale și organice, este mândră să anunțe participarea sa la prima ediție…
CARANSEBEȘ – Cu ceva emoții în ce privește cvorumul de ședință, aleșii locali au aprobat astăzi acordul privind introducerea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș în Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”, acord cerut de urgență de Ministerul Dezvoltării!
CARAȘ-SEVERIN – Serviciile publice comunitare de evidența persoanelor din județ vor avea program special atât în 8 iunie, cât și în 9 iunie, ziua alegerilor!
REȘIȚA – Numim astfel locul de joacă aflat în curs de amenajare pe strada Toamnei din Reșița. Primăria investește 570.000 lei din bugetul local, termenul de finalizare fiind de cinci luni. Vor fi amenajate două complexe cu tobogane, leagăne, ansamblu zig-zag, cub de cățărare, mobilier urban nou, suport biciclete, alei și zone verzi!
REȘIȚA – Este morala uneia dintre poveștile lui Adrian Cioroianu, foarte valabilă în Cetatea de Foc. Asta deoarece, de peste…
REȘIȚA – O reșițeancă de 29 de ani este bănuită că a furat aproape 1.000 de lei și un telefon mobil dintr-o sală de jocuri mecanice. Oamenii legii au fost sesizați miercuri, la ora 15.49, de o persoană care, în timp ce se afla într-o sală de jocuri mecanice, a rămas fără telefonul mobil și fără suma de 950 de lei din portofel!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Exponatul acestei luni la muzeul reşiţean este o fotografie alb-negru de dimensiuni 17×12,5 cm, reprezentând Casa Markovsky din Reşiţa, în a doua jumătate a secolului al XX-lea!
REȘIȚA – CSM Reșița a primit zilele acestea licența pentru Liga 2, pentru sezonul competițional 2024/2025! În ultima perioadă, conducerea și staff-ul administrativ de la CSM Reșița au întocmit toată documentația necesară pentru ca formația din Valea Domanului să obțină licențierea pentru a evolua și din sezonul 2024/2025 în Liga 2!
CARAȘ-SEVERIN – Reînnoirea infrastructurii feroviare dintre stațiile Reșița Nord și Voiteni, pregătită pentru licitație!
REȘIȚA – Pe lângă grupele de 2013, 2014, 2015 și 2016 de la CSM Reșița, au participat și echipe de juniori de la Fortuna Arad , UTA Arad şi Viitorul Arad!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, la Arad a avut loc Campionatul Național de judo U13 și U15, iar sportivii cărășeni au reușit să cucerească două medalii de bronz! Bianca Mitrof, legitimată la Muncitorul Reșița, a cucerit medalia de bronz la categoria 40 de kg, în timp ce Adriana Litu, de la CS Energetica – CSM Caransebeș, a luat tot bronzul, dar la categoria +57 de kg. Sportiva de la Caransebeș este pregătită de Radu Ion!
VEST – AGIL a reprezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, mediul de afaceri de top din Banat, la o întâlnire oficială organizată la sediul Consiliului Judeţean Timiş, în contextul manifestărilor consacrate Capitalei Europene a Culturii – Timişoara 2023!
REȘIȚA – La Festivalul „Custom”, 60 de norocoși vor urca gratis în balon la 30 de metri deasupra Poianei Golului. Organizatorii pun la bătaie zilnic câte patru urcări pentru cinci persoane!
CARAȘ-SEVERIN – O execuție fabuloasă a antrenorului-jucător de la ACS 2017 Slatina-Timiș a adus victoria în jocul decisiv cu Magica Balta Caransebeș!
REŞIŢA – Compania, una dintre cele mai importante producătoare de țevi din Europa, cu operațiuni în România la Reșița și Slatina, a primit vineri, 19 mai, vizita E.S. domnul Stefan Tomašević, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Serbia în România!
ROMÂNIA. Greva generală anunțată de sindicatele din învățământ poate reprezenta măcar un semnal, dacă nu, o șansă pentru noi toți, că acest popor nu este în întregime … amorțit!
POJEJENA – Primăria Pojejena vrea parc fotovoltaic, drumuri ca-n palmă și o sală de sport modernă!
ANINA – Pe fostul traseu de mocăniţe din Anina se va amenaja o pistă de biciclete de 6,8 km. Montarea a circa 100-150 de camere de supraveghere şi 6 noi staţii de încărcare electrice sunt alte investiţii implementate de primărie!
