Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Luptătorii reșițeni au participat la Campionatul Național U23 de lupte, organizat în perioada 18-20 noiembrie, la Cluj-Napoca! Ca de obicei, sportivii pregătiți de Adrian Dacica, Florin Dință și Andrei Franț au reușit să urce pe podium, câștigând nu mai puțin de cinci medalii!

REŞIŢA – „A vedea în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo e cu totul altceva”, spunea cândva sculptorul secolului XX, căruia Marius Bodochi îi dă glas în spectacolul „Brâncuşi, dragostea mea”. Acompaniată la pian de Adriana Alexandru, actriţa Claudia Motea dă viaţă câtorva dintre muzele artistului într-un spectacol jucat în cadrul Festivalului „New Wave”!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Banii au fost aprobați de consilierii locali, după ce comisia din cadrul municipalității a verificat proiectele depuse de diverse entități pe Legea 350 privind finanțările nerambursabile de la bugetul local. Cum în cadrul ședinței nu au fost dezbateri pe această temă, trecem în revistă proiectele câștigătoare!

CARAȘ-SEVERIN – O nouă postare a Sindicatului Europol – legată de 4 accidente cu 4 victime, produse în 4 zile, în județ, cu 1 mort, 5 răniți, cozi interminabile și blocaje – a făcut Poliția județului să vină cu explicații. În vreme ce Poliția susține că a intervenit prompt la cazuri, sindicatul acuză întârzieri chiar de o oră în ajungerea echipajelor la fața locului!

REȘIȚA – Întrebat despre greva din Educație, primarul Ioan Popa susține cadrele didactice întrucât consideră că profesorii au fost văduviți financiar extrem de mult în ultimii 25 de ani. Perioadă care se va regăsi în următorii anii în adulții care s-au format sau se formează!

REȘIȚA – Primăria a preluat „Dumbrava Minunată” de la constructor, dar mai e de lucru pe ici, pe colo. Asta deoarece proiectul finanțat din fonduri europene nu acoperă lucrările la curtea interioară, gardul împrejmuitor sau locul de joacă, nici montarea mobilierului și dotărilor achiziționate cu bani europeni și nici amplasarea de camere de supraveghere!