REȘIȚA – Junioarele III de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” și LPS „Florin Fleseriu” Sebeș au terminat la egalitate, scor…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac a vorbit despre plafonarea prețurilor la cele două utilități, care altfel ar dubla povara fiecărei familii!
TURNU RUIENI – Isprava aparține unui grup de trei bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 53 de ani, care ar fi fost surprinși, în noaptea de 21 februarie, la furat carburant din rezervoarele a trei utilaje de deszăpezire, staționate în parcări pe marginea drumului, pe raza comunei Turnu Ruieni, pe DJ 608A, spre Muntele Mic!
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat pregătirea de vară cu un ultim joc amical, în care băieții lui Călin Cheregi s-au impus cu scorul de 4-1 contra Avântului Periam! Rus, Bărboianu, Velcotă și Szijj au înscris golurile CSM-ului în acest ultim joc de pregătire, în care Cheregi a vrut să vadă la treabă încă o dată aproape toți jucătorii pe care-i are la dispoziție. Sâmbăta viitoare, Reșița va juca cu Unirea Slobozia, de la ora 11, acasă, primul meci oficial din noul sezon al Ligii 2!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o nouă finanțare de care vor beneficia patru centre școlare de educație incluzivă din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Incidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 9, pe Drumul Național 6, după localitatea Teregova, în sensul de mers spre Herculane. La sosirea echipajului de poliție, mașina ardea ca o torță!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În curând, la Reșița, și de la oricare din zecile de stații de plată Selfpay amplasate în diverse locații!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 16 misiuni în situații de urgență au avut de derulat salvatorii cărășeni în 17 februarie. S-au produs două accidente rutiere, unul la Topleț, despre care ați putut citi deja pe Caon, iar altul la Păltiniș (foto)!
CARAȘ-SEVERIN – Un apel la donare de sânge pentru un elev de la Școala de Agenți de Poliție Câmpina a fost făcut de Centrul de Transfuzii din Reșița, care organizează o campanie în incinta Spitalului Municipal din Caransebeș, joi, 20 februarie, între orele 8.30 și 12.00!
CARANSEBEȘ – În perioada 9 ianuarie – 27 martie, atleta Liliana Dragomir, legitimată la CSM Caransebeş şi CSU Arad, se află într-un stagiu de pregătire în Kenya, la Home of Champions din Iten, oraş cu 42.000 de locuitori şi situat la o altitudine de 2.400 de metri!
CARAȘ-SEVERIN – Spune un fost oficial județean, care nu-i dă dreptate șefului Opoziției devenite majoritare în CJ, Ioan Crina – care cu amendamentul său lasă fără bani primăriile liberale –, ci șefului județului!
DOGNECEA – Pompierii militari cărășeni au fost chemați să intervină, în aceasta dimineață, în jurul orei 7, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Dognecea!
CARANSEBEȘ – Este vorba despre cel de-al doilea dintre cei trei bănuiți de comiterea furtului de îmbrăcăminte și unelte mecanice din locuința aflată în incinta cimitirului catolic de pe strada Nicolae Bălcescu, un tânăr de 17 ani! Acesta a fost găsit joi, 1 februarie!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean spune că „în condiţiile în care Bugetul de stat al României a fost aprobat de Parlament pe 20 decembrie 2023 şi Preşedintele ţării l-a promulgat pe 28 decembrie 2023, nu există niciun motiv pentru care bugetul Consiliului Judeţean Caraş – Severin să întârzie atât de mult“!
SASCA MONTANĂ – Bănuit de interese personale, Ion Poplicean consideră că totul este o mare răutate personală. Ne referim la cele semnalate nouă de către Giani Matei, localnic la nr. 183, cu referire la patru parcele de teren de aproximativ 4.000 mp fiecare despre care susține că sunt proprietate a primarului!
MUNTELE MIC – Turistul german s-a accidentat la schi, suferind o plagă tăiată de peste 20 de centimetri. Au intervenit de urgență cei de la Salvamont Muntele Mic, însă din cauza rănii grave a fost solicitat de urgență elicopterul SMURD Caransebeș!
CARANSEBEȘ – Este povestea de dosar penal a trei indivizi, dintre care unul deja a fost prins și reținut!
CARANSEBEȘ – Aleșii locali din Caransebeș au fost de acord cu darea în folosință gratuită a cabanei de pe Muntele Mic, care stătea închisă de ani buni. Beneficiar, Serviciul Public Județean Salvamont SALVASPEO Caraș-Severin, care a făcut prin șeful instituției, Coco Galescu, o adresă către Primăria Caransebeș, pentru a putea folosi cabana în scopul desfășurării activității de salvare montană!
BĂILE HERCULANE – Podul de Piatră peste râul Cerna – această bijuterie arhitectonică din stațiunea Băile Herculane, construită în anul 1865 – a fost, în sfârșit, reabilitat. Sursa de finanțare a proiectului a fost PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014-2020.


