CARANSEBEȘ – Cu o zi înainte de Black Friday, cetățenii municipiului de pe Timiș și Sebeș au avut parte de…
CARAȘ-SEVERIN – Transmite șeful social-democraților din județ, care se bazează pe o listă de oameni cu experiență, unii în administrația locală, alții în cea parlamentară!
CARAȘ-SEVERIN – Nici măcar prefectul, care și-a retras acțiunea în instanță, depusă împotriva autorizației de construire emisă de Primăria Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre transporturile de mărfuri și de persoane verificate în județul nostru, cele mai multe nereguli fiind legate de viteză!
REŞIŢA – Săptămâna Naţională a Voluntariatului este sărbătorită şi la Reşiţa. Voluntarii de la Centru de Tineret Mansarda vor marca…
REȘIȚA – Perechile Marius Pădurean & Adelina Stanciu şi Bogdan Kostner & Andreea Dumitru au strălucit, din nou, la competițiile la care au participat!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii avertizează la postările pe rețelele de socializare, considerate spațiu public și unde este de asemenea interzisă continuarea propagandei electorale! Conform datelor centralizate până la ora 12, nu au fost înregistrate incidente care să afecteze procesul electoral!
CARAȘ-SEVERIN – Cei mai activi alegători au fost cei din grupele de vârstă 45-64 de ani și peste 65 de ani, în principal bărbați, iar cel mai puțin interesați de subiect, cei între 18 și 24 de ani!
REȘIȚA – Primarul Reșiței, Ioan Popa, și-a exercitat dreptul de vot și a spus faptul că România are nevoie de un președinte care să ne dea încredere, liniște și siguranță tuturor, făcând referire în special la conflictul militar dintre Ucraina și Rusia!
CARANSEBEŞ – Așa cum v-am informat încă de acum două săptămâni, pe masa aleșilor locali din Caransebeș a ajuns și proiectul de angajare a unei case de avocatură pentru recuperarea unui teren în zona centrală!
REȘIȚA – Cum lucrările au ajuns pe ultima sută, după demararea operațiunii de plantare de gazon sedum pe liniile de tramvai, primăria informează cetățenii despre începerea efectuării marcajelor rutiere pe Bd. Republicii!
REȘIȚA – Experimentatul fundaș Erico da Silva a semnat cu CSM Reșița, după ce i-a ajuns „cartea verde”, și are acum permis de muncă în țara noastră. Fundașul brazilian are aproximativ 200 de mecuri jucate în Liga 1, iar în ultimele trei sezoane a evoluat pentru UTA Arad!
CARAȘ-SEVERIN – Derby-ul etapei cu numărul 10, dintre campioana județului, ACS 2017 Slatina-Timiș, și liderul la zi, Magica Balta Caransebeș, s-a încheiat la egalitate, 0-0!
CARAȘ-SEVERIN – Marele eveniment inaugural este pregătit pentru vineri, de la ora 10. Nu, nu este vorba despre un bac nou, ci despre cea de-a treia lansare la apă a celui vechi!
EZERIȘ – Încă un cetățean care (nu) face cinste județului s-a întors pe meleaguri cărășene, de unde a fost săltat de polițiștii de la Investigații Criminale, din cadrul Poliției județului, marți, 7 noiembrie!
CARAŞ-SEVERIN – O nouă licitaţie pentru modernizarea Magistralei CFR Craiova-Caransebeş este în faza de pregătire!
BOCȘA – Cum ar fi să vă treziți într-o dimineață că vreți să vă luați mașina din parcare, iar aceasta nu e acolo, ci într-un stâlp? Ei, bine, ceva similar s-a întâmplat în urma unui incident produs la Bocșa, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie, în dimineața următoare trecătorii fotografiind autoturismul făcut covrig în jurul stâlpului!
REȘIȚA – Din declarația primarului Ioan Popa, am reținut că proiectarea viitorului parc fotovoltaic este finalizată, iar obiectivul a fost „rupt” în două!
CARANSEBEȘ – Pe ultimii metri, municipalitatea din Caransebeș a alocat banii necesari pentru documentațiile tehnice ale proiectului de introducere a rețelei de gaz în cartierul Jupa, unde sunt 230 de gospodării!
