CARAȘ-SEVERIN – După Veneția și Timișoara, în drum spre Cluj, Iași și București, o serie de exponate-unicat au poposit la…
CARAȘ-SEVERIN – Cupa Veteranilor la schi, ajunsă la a 52-a ediție, va avea loc la finalul acestei săptămâni pe părtiile de pe Muntele Semenic!
REȘIȚA – Ioan Popa, primarul municipiului, a anunțat o investiție semnificativă în dotarea atelierelor de practică din liceele tehnologice ale orașului!
MARGA – Așa poate fi descris, în câteva cuvinte, proiectul depus de primărie pe Programul „Anghel Saligny”. Concret, pe drumul comunal vechi, în lungime de 5,5 km, se vrea turnarea unui strat de asfalt nou peste stratul actual!
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, a semnat marți contractul cu producătorul turc de autobuze electrice Anadolu Automobil Rom, care va livra 4 autobuze electrice pentru operatorul de transport local, alături de 4 stații de încărcare lentă și 2 de încărcare rapidă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Aţi crezut că aţi scăpat de noi? Nu. Doar că sunt momente în care pamfletul nu îşi are locul sau inspiraţia ne mai și ocoleşte. Însă, zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Vrem să le luaţi cu atare, iar dacă vă supăraţi este problema voastră. Noi vi le oferim pentru că le ştim şi le scriem pentru că putem! Trataţi-le ca atare, fiţi bucuroşi că nu le facem articole, iar dacă nu vă amuză sau dacă nu le înţelegeţi, nu le mai citiţi!
REȘIȚA – Dacă, la Reșița, adresele de email ale consilierilor locali vor rămâne pe mai departe confidențiale, grupul PSD are, de marți, un nou comunicator!
TICVANIU MARE – Asta a declarat Ciprian Măceșanu, primarul comunei Ticvaniu Mare, când ne-a vorbit despre investițiile aflate în desfășurare și planurile administrației locale!
CARANSEBEȘ – Sunt două din cele nouă străzi din Caransebeș pe care demarează modernizarea trotuarelor, primarul Felix Borcean semnând luni contractul cu firma care se va ocupa de lucrări. Pe celelalte, treptat, începând din această primăvară, în funcție de finalizarea lucrărilor de apă și canal derulate de AquaCaraș pe străzile respective!
REȘIȚA – Unul a șterpelit cheile mașinii bunicului, iar altul a primit cheile de la un tovarăș abia ajuns la vârsta maturității!
CARANSEBEȘ – Ne referim la cele două proiecte importante de infrastructură rutieră preconizate începând cu această primăvară în Caransebeș, cu finanțare prin Programul Național „Anghel Saligny”!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre acțiunile de anul trecut, din județul nostru, ale purtătorilor de uniforme bleu-jandarm!
CARAŞ-SEVERIN – Odată cu reînfiinţarea, se doreşte ca acesta să redevină ce-a fost, ba chiar mai mult de-atât!
REȘIȚA – Întrebăm asta cu referire la cele două companii cu care primăria poartă discuții. Una este lider european în producția de feronerie pentru geamuri și uși termopan!
REȘIȚA – Formația de juniori a Lupilor Argintii va susține în această perioadă mai multe meciuri de pregătire, iar cele mai tari amicale vor fi cu FCSB și Farul Constanța, la baza sportivă a clubului din București!
REȘIȚA – Junioarele III de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” și LPS „Florin Fleseriu” Sebeș au terminat la egalitate, scor 24-24, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Seriei H a campionatului!
REȘIȚA – Nu este vorba despre vreo întâlnire romantică pe care un băiat să fi dat-o unei fete prin intermediul nostru, ci despre filmul regizorului reșițean, Sabin Dorohoi. „Clara” a avut premiera mondială la festivalul de la Cottbus, desfășurat în luna noiembrie, acolo unde a obținut premiul publicului, „circuitul” în cinematografele din țară fiind anunțat pentru anul acesta!
CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la cetăţenii a jumătate din localităţile judeţului în care fie nu sunt suficienţi medici, fie nu sunt deloc!


